COD GALBEN: 16-01-2018 ora 12 Intre 16 ianuarie, ora 17 - 17 ianuarie, ora 20 se va semnala 16 ianuarie, ora 12 – 17 ianuarie, ora 20Fenomene vizate COD GALBEN: 16-01-2018 ora 19 Intre 19:45 si 22:00 se va semnala Local precipitații predominant sub formă de ploaie, care favorizează depunerea de polei in Județul Ilfov, Județul Teleorman, Județul Giurgiu, Județul Călăraşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 19 feb /Agerpres/ - Banca Centrală Europeană ar putea anunţa noi decizii pentru a atenua impactul ratelor negative ale dobânzilor asupra instituţiilor financiare, dacă va decide la următoarea şedinţă de politică monetară să adopte noi măsuri de stimulare, a afirmat vineri vicepreşedintele BCE, Vitor Constancio, transmit Bloomberg şi Reuters.

"Analizând ce putem face dacă decidem să adoptăm noi măsuri de relaxare a politicii monetare, va trebui să diminuăm efectele acestor măsuri asupra băncilor, aşa cum au făcut alte state. Pe ansamblu, efectele politicii BCE asupra băncilor sunt pozitive", a declarat Vitor Constancio la un eveniment desfăşurat la New York.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a decis să lase nemodificată dobânda de politică monetară în zona euro la nivelul minim record de 0,05%, nivel la care staţionează din luna septembrie 2014. De asemenea, BCE a menţinut dobânda la facilitatea de creditare marginală la 0,30% şi dobânda la depozite la minus 0,30%.

Investitorii şi şefii băncilor din zona euro sunt îngrijoraţi de impactul ratelor scăzute ale dobânzilor asupra profitabilităţii pe termen lung.

De asemenea, Vitor Constancio a explicat că dacă deteriorarea perspectivelor economice va determina BCE să amâne revenirea la ţinta de inflaţie de aproape 2%, atunci Consiliul guvernatorilor BCE "ar putea foarte bine decide să acţioneze".

Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%. Însă, inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul petrolului s-a redus semnificativ. următoarea şedinţă de politică monetară a BCE este programată în 10 martie.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.