Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 10 feb /Agerpres/ - Ponderea ocupată de sursele de energie regenerabile în consumul final de energie al Uniunii Europene a ajuns la 16% în 2014, aproape dublu faţă de nivelul de 8,5% înregistrat în anul 2004, iar nouă state membre, printre care şi România, îndeplinesc deja ţintele pe care şi le-au propus pentru anul 2020 privind energiile regenerabile, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În condiţiile în care mai mult de jumătate (52,6%) din consumul său final de energie provine din surse regenerabile, Suedia a fost de departe în 2014 pe primul loc în UE, urmată de Letonia şi Finlanda (ambele cu 38,7%), Austria (33,1%) şi Danemarca (29,2%). La polul opus, cele mai mici ponderi ale energiilor regenerabile se înregistrează în Luxemburg (4,5%), Malta (4,7%), Olanda (5,5%) şi Marea Britanie (7,0%).

România se situează peste media din UE, energia din surse regenerabile având în 2014 o pondere de 24,9% în consumul final de energie, în creştere faţă de 17% în 2004 şi peste ţinta de 20% fixată pentru anul 2020. De altfel, o treime dintre statele membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Croaţia, Italia, Lituania, România, Finlanda şi Suedia) îndeplinesc deja ţintele naţionale pe care şi le-au propus pentru 2020 privind ponderea regenerabilelor.

Fiecare stat membru UE are propria sa ţintă pentru anul 2020, însă, la nivelul Uniunii Europene, ţinta este ca sursele de energie regenerabile să asigure 20% din consumul final de energie. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.