Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 feb /Agerpres/ - Ministerul Energiei a lansat pe site-ul propriu, începând de miercuri, o secţiune unde angajaţii din sectorul energetic pot semnala fapte de corupţie, sub protecţia anonimatului.

"Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcţional din această dimineaţă. Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei, pentru că un astfel instrument ne va ajuta să creştem nivelul de integritate, atât la nivelul Ministerului, cât şi al companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiţi atunci când aveţi nevoie şi să vă documentaţi asupra legislaţiei care îl reglementează", a scris ministrul de resort, Victor Grigorescu, pe contul personal de Facebook.

Potrivit site-ului instituţiei, Ministerul Energiei pune la dispoziţia celor care au cunoştinţă despre fapte de corupţie din interiorul sistemului sau al companiilor aflate sub autoritatea ministerului, la care statul este acţionar majoritar, un instrument prin care să le semnaleze, sub protecţia anonimatului. Identitatea furnizorului de informaţii prin intermediul avertizorului de integritate rămâne confidenţială atâta timp cât acesta îşi doreşte.

"Există situaţii în care angajaţi din interiorul sistemului deţin informaţii despre fapte de corupţie, dar ezită să le dezvăluie de teama unor consecinţe negative pe care le-ar putea atrage asupra lor", susţin reprezentanţii ministerului.

Cadrul legal de siguranţă pentru funcţionarul public sau personalul contractual care dezvăluie fapte de corupţie din interiorul structurii sau companiei în care este angajat este asigurat de Legea 571/2004, legea avertizorului de integritate.

Astfel, cei care doresc să reclame fapte de corupţie completează, pe site-ul Ministerului Energiei, un chestionar care cuprinde nume, prenume, date de contact, o casetă unde se descrie cazul semnalat şi una unde se pot încărca documente.

"Sesizarea dumneavoastră va fi preluată şi verificată de organismele abilitate din cadrul Ministerului Energiei, acordându-vi-se prezumţia de bună-credinţă. Vă rugăm să completaţi cu atenţie şi responsabilitate câmpurile de mai jos, iar, în cazul în care vi se cere, să puteţi proba faptele de corupţie semnalate", se precizează pe site.

Ministerul a publicat şi un ghid, care menţionează că avertizorii în interes public beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, până la proba contrară.

"La cererea avertizorului cercetat disciplinar, ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor unităţi au obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale. Anunţul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorităţii publice, instituţiei publice sau a unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţiunii disciplinare aplicate", se mai precizează în ghid.

Totodată, în situaţia în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este şef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuţii de control, inspecţie şi evaluare a avertizorului, comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecţia avertizorului, ascunzându-i identitatea. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.