Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 20 ian /Agerpres/ - Preţurile la locuinţe în România au crescut cu 3% în trimestrul III din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, în condiţiile în care acestea au urcat cu 3,1% în Uniunea Europeană şi cu 2,3% în zona euro, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE, în trimestrul III 2015, cele mai semnificative creşteri de preţuri s-au înregistrat în Suedia (13,7%), Austria (9,3%), Irlanda (8,9%), Danemarca (7,2%), Malta (6,7%), Slovacia (5,8%), Germania şi Marea Britanie (ambele cu 5,6%), Luxemburg (5,5%), Ungaria (5,1%), Spania (4,5%), Olanda (4,1%), Estonia (4%), Cehia (3,9%), Lituania şi Portugalia (ambele cu 3,4%) şi România (3%).

Cele mai mari scăderi de preţuri la locuinţe s-au înregistrat în Letonia (minus 10,2%), Lituania (minus 4,3%) şi Cipru (minus 3%).

În schimb, în ritm anual, în trimestrul IV 2014, comparativ cu trimestrul IV 2013, preţurile la locuinţe în România au înregistrat cea mai mică creştere din rândul statelor membre UE (0,2%). Cele mai mari creşteri ale preţurilor la locuinţe au fost consemnate în Irlanda (16,3%), Malta (11%), Suedia (10,4%), Estonia (10,1%) şi Marea Britanie (10%), iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Letonia (minus 7,6%), Croaţia (minus 3%) şi Italia (minus 2,3%).

Potrivit Eurostat, în trimestrul III din 2015, comparativ cu precedentele trei luni, preţurile la locuinţe au înregistrat o creştere de 1,3% în Uniunea Europeană şi de 1% în zona euro.

Cu un declin de 0,9%, România se situează printre statele UE în care preţurile la locuinţe au scăzut în trimestrul III 2015, comparativ cu precedentele trei luni. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.