Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 nov /Agerpres/ - România se află sub media statelor din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de o firmă ca procent din profit, se arată într-un comunicat al PwC remis, marţi, AGERPRES.

'În privinţa ratei totale de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, acesta a fost de 42% în România în ediţia din acest an, sub media statelor din Europa Centrală şi de Est (45%) şi aproape de media globală (40,8%)', menţionează documentul.

De asemenea, România se clasează pe poziţia 55 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2016, care măsoară uşurinţa plăţii taxelor şi impozitelor pentru o companie tipică în 189 de economii din întreaga lume.

'Faptul că România se clasează pentru al doilea an consecutiv în prima treime a clasamentului Paying Taxes este un lucru pozitiv. Prin reducerea CAS din toamna anului 2014, România a reuşit să scadă rata totală de impozitare faţă de anul trecut de la 43,2% la 42%. Astfel că, în ediţia din acest an, România se clasează înaintea Bulgariei (88), Republicii Cehe (122), Slovaciei (73), Poloniei (58) şi Ungariei (95), însă în urma Croaţiei (38), Sloveniei (35) şi ţărilor baltice (Estonia 30, Letonia 27 şi Lituania 49). Acest lucru subliniază necesitatea continuării în ritm susţinut a reformelor înregistrate în ultimii ani, iar intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal va reprezenta un impuls semnificativ în acest sens', a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

În ceea ce priveşte timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, România este printre performerii Europei Centrale şi de Est, cu 159 de ore de muncă pe an, comparativ cu o medie regională de 218 de ore şi un nivel global de 261 de ore.

Potrivit PwC, în privinţa numărului de plăţi de impozite şi taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăţi de taxe anual, faţă de o medie regională de 9,5 plăţi si o medie globală de 25,6 de plăţi.

'Chiar dacă România a făcut progrese importante în ultimii ani la acest indicator, întrucât a fost recunoscut sistemul de declarare şi plată online (de la 39 plăţi în Paying Taxes 2014 s-a ajuns la 14 plăţi în Paying Taxes 2016, lucru care a generat şi o creştere semnificativă în clasamentul global, de la locul 134 la locul 55), tot ne situăm la limita superioară prin raportare la alte state din Europa Centrală şi de Est. Acest lucru este din cauza faptului că pe lângă impozitele şi taxele cunoscute mai sunt şi plăţi datorate bugetului local', informează comunicatul citat.

Paying Taxes 2016 ia în calcul toate taxele şi contribuţiile obligatorii pe care o companie de talie medie le are de achitat în decurs de un an. Taxele şi contribuţiile calculate includ impozitul pe profit, contribuţiile sociale şi taxele cu forţa de muncă plătite de angajator, impozitele pe proprietăţi, taxele pe transferuri de proprietate, impozitul pe dividende, impozitul pe câştigurile de capital, taxele pe tranzacţii financiare, taxele de colectare a deşeurilor, impozitele pe flotă şi taxele pentru drumuri şi alte mici taxe şi impozite. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.