COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 06-06-2025 Intre 06:50 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Beijing, 19 oct /Agerpres/ - Ritmul de creştere al Chinei în trimestrul trei din 2015 a fost mai rapid decât se aşteptau analiştii, deoarece avansul serviciilor a compensat încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică, informează 'Financial Times' (FT).

În perioada iulie - septembrie 2015, PIB-ul celei de-a doua economii a lumii a înregistrat o expansiune de 6,9%, faţă de 7% în primele două trimestre ale anului şi 7,3% în 2014. Este cel mai lent ritm de creştere din primul trimestru din 2009, dar mai ridicat decât avansul de 6,9% previzionat de analişti.

FMI estimează o creştere de 6,8% în 2015, în timp ce autorităţile de la Beijing se aşteaptă la un avans de aproximativ 7% - cel mai slab ritm de creştere din ultimii 25 de ani.

Guvernul de la Beijing a anunţat planuri de majorare a cheltuielilor pentru proiecte de infrastructură, pentru a compensa încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare. De asemenea, economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală a Chinei (PBOC) să reducă rata dobânzii până la sfârşitul anului, pentru a stimula economia.

Pieţele bursiere mondiale urmăresc cu atenţie orice semn de încetinire economică a Chinei, responsabilă pentru 13% din PIB-ul mondial. În dorinţa de a calma situaţia de pe bursă şi a arăta că este hotărâtă să susţină activitatea economiei, Banca Centrală a Chinei a anunţat recent o nouă reducere a dobânzii de bază, cea de a cincea reducere a costului creditului după luna noiembrie 2014. În plus, instituţia a redus şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru bănci, cu intenţia de a le stimula să acorde mai multe credite şi a reduce costul împrumuturilor pentru companii, persoane fizice şi autorităţi locale.

Opinia generală a analiştilor este că noile măsuri de relaxare a politicii monetare, deşi sunt binevenite, vor fi insuficiente pentru a declanşa o relansare durabilă a activităţii economice, a investiţiilor şi a consumului, în lipsa unor măsuri suplimentare din partea guvernului de la Beijing cu privire la relansarea bugetară şi reducerile fiscale. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.