COD GALBEN: 21-01-2021 Intre 08:30 si 10:00 se va semnala - local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş; COD GALBEN: 21-01-2021 Intre 07:00 si 10:00 se va semnala local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului. in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 sep /Agerpres/ - Mediul de afaceri trebuie să se focuseseze tot mai mult pe încrederea consumatorului, în principal prin transparenţă, a declarat, luni, Ovidiu Voinea, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, la lansarea platformei 'Cumpără Informat'.

'Agregatorul reprezintă un un instrument foarte important pentru economia noastră. Ministerul a fost foarte interesat de acest proiect. Platforma va ajuta foarte mult mediul de afaceri, va crea o disciplină în mediul de afaceri, va creşte încrederea producătorului şi consumatorului în produsele care sunt pe piaţă, creând în acest fel o siguranţă sporită în domeniul de trasabilitate a produsului. Avem încredere că această platformă va fi utilă în viitor, fiind un instrument de lucru pentru consumatorul care utilizează tot mai mult telefoanele inteligente pentru cumpărături', a spus Voinea.

Asociaţia profesională de standardizare GS1 România, în parteneriat cu Guvernul României - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, a lansat, luni, agregatorul naţional de date de încredere despre produse 'Cumpără Informat'.

'Platforma este utilă atât consumatorului care se poate interesa de un produs pentru a-i afla toate caracteristicile. Produsul este analizat, de asemenea, de producător, care poate introduce în platformă toate datele sale despre produsul pus în piaţă. Platforma este şi un incubator de afaceri pentru start-up-uri care o pot accesa pentru pornirea unor mici afaceri', a mai spus Ovidiu Voinea.

Catalogul naţional 'Cumpără Informat' este creat prin contribuţia membrilor GS1 (producători, distribuitori, importatori, titulari de marcă) şi se constituie în depozitul de informaţie structurată despre produsele oferite pentru vânzarea cu amănuntul către consumatorii români, garantată de proprietarul de marcă.

Astfel, orice consumator final al produselor va putea accesa gratuit şi direct informaţia electronică despre atributele produsului, prin intermediul unei aplicaţii proprii pentru echipamente digitale mobile (smartphone, tablete etc) 'Cumpără Informat' sau prin interfaţa web (www.cumparainformat.ro).

Orice dezvoltator de aplicaţii pentru echipamente digitale mobile va avea asigurat acces la date de încredere prin intermediul unei interfeţe automate (API) la categoriile de atribute necesare, specifice acelei aplicaţii.

În prezent, există în România circa 5.000 de magazine online care contează în piaţă. Valoarea medie a unei cumpărături plătite cu cardul este de 35 euro. România are, în prezent, 11,1 milioane de internauţi din care circa 25% cumpără produse online, majoritatea fiind din mediul urban. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.