Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Frankfurt, 10 sep /Agerpres/ - Zborurile companiei aeriene germane Lufthansa au revenit joi la normal, după ce un tribunal a decis că greva piloţilor este ilegală, dar cu toate acestea lideri sindicali au avertizat că analizează toate opţiunile, ceea ce înseamnă că ar putea apărea noi întreruperi, transmite Reuters.

Miercuri, într-o decizie surprinzătoare, un tribunal pentru litigii de muncă din Frankfurt a hotărât că a 13-a grevă din ultimele 18 luni declanşată de sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit este ilegală deoarece nu este direcţionată spre atingerea unui obiectiv concret vizând salariile ci pare mai degrabă direcţionată spre blocarea planurilor companiei Lufthansa de a-şi extinde subsidiarele low-cost.

Sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit a informat că va analiza cu atenţie decizia curţii, care a întrerupt doar greva de miercuri dar nu şi pe cele din viitor, înainte de a decide care vor fi următorii paşi. 'Totul este posibil. O nouă grevă este una din opţiuni la fel cum discuţiile cu Lufthansa sunt o altă opţiune', a declarat purtătorul de cuvânt de la Vereinigung Cockpit, Markus Wahl.

La rândul său, un purtător de cuvânt de la Lufthansa, cea mai mare companie aeriană germană, a anunţat că managementul este gata oricând să reia discuţiile cu privire la salarizare şi pensii, dar cu toate acestea nu a avansat o dată anume când vor fi reluate negocierile.

Disputa dintre sindicate şi conducerea companiei Lufthansa a pornit iniţial de la intenţia echipei de conducere de a elimina sistemul de pensionare anticipată care le permite piloţilor să se pensioneze la 55 de ani. Piloţii de la Lufthansa vor să-şi păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani. Între timp sindicatul piloţilor a luat în vizor şi planurile Lufthansa de a înfiinţa o nouă divizie low-cost numită Eurowings, cu sediul în Austria, care va plăti salarii mai mici decât în Germania şi de asemenea va prelua o parte din rute în cadrul reorganizării operaţiunilor grupului. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.