Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 aug /Agerpres/ - Monsson Group a hotărât, împreună cu partenerii din proiect, demontarea turbinelor eoliene din CEE Târguşor, de 27 MW, din judeţul Constanţa, decizia fiind luată în urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani şi a incertitudinii din piaţa de energie regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis marţi AGERPRES.

"Din păcate, schimbarea majoră a legislaţiei energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimaţi iniţial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene", se spune în comunicat.

Compania atrage atenţia asupra faptului că, deşi în Europa energia regenerabilă este prioritară pe agenda guvernelor, în România, aceasta a fost lăsată la urmă.

"Ne aflăm, astfel, în ipostaza total nedorită de noi de a fi generatorii unei noi premiere în România - şi anume să demontăm primele turbine eoliene, din cauza contextului economic nefavorabil. În aceste condiţii de piaţă, Monsson Group analizează decizia de a-şi reorienta investiţiile şi capitalul în alte ţări din Uniunea Europeană şi nu numai", afirmă reprezentanţii companiei.

Monsson Group va demonta turbinele eoliene de la CEE Târguşor, însă va păstra intactă infrastructura parcului eolian şi staţia de transformare, o decizie în legătură cu viitorul investiţiei urmând să fie luată în câteva luni. Parcul eolian de la Târguşor are o capacitate totală de 27 MW, a fost instalat în 2012, dar nu a fost niciodată pus în funcţiune, pe fondul contextului legislativ nefavorabil investiţiilor în domeniu.

Înfiinţat în anul 1997, Monsson Group a devenit rapid unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, cu un portofoliu de proiecte de peste 2.400 MW. Monsson Group a investit în România peste 200 de milioane de euro, în construcţia şi operarea de parcuri eoliene şi fotovoltaice. În prezent, Monsson Group desfăşoară operaţiuni în 20 de ţări de pe patru continente. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.