Bucureşti, 13 iul /Agerpres/ - România adăposteşte cele mai valoroase ecosisteme din Europa pe nu mai puţin de 1,6 milioane de hectare (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, parcuri naţionale, parcuri naturale, monumente ale naturii), la care se adaugă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu cele 580.000 de hectare. În acest context, putem afirma că suntem, poate, cea mai bogată ţară europeană din punct de vedere al biodiversităţii. Dependenţa speciei umane de natură, de munte, de pădure, de apă poate ajuta la păstrarea acestor ecosisteme şi pentru generaţiile viitoare, însă fără o gestionare durabilă, nu este suficient...

Ariile naturale protejate înfiinţate în ţara noastră, inclusiv siturile Natura 2000 - arii naturale protejate de interes European - reprezintă 23% din suprafaţa ţării, iar din acest areal pădurile reprezintă 45% din fondul forestier naţional. Parcurile naţionale şi naturale (fără Delta Dunării) reprezintă doar 5% din suprafaţa României. Acestea adăpostesc adevărate tezaure istorice, minunăţii ale naturii, floră şi faună diversă, sate rupte parcă din poveşti, unele izolate în creierii munţilor sau în inima pădurii, în care încă se păstrează tradiţii şi obiceiuri străvechi, pentru care ar trebui depuse toate eforturile în vederea conservării lor.

Cum am putea să nu amintim de celebrele cetăţi dacice din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, de peşterile şi avenele din Parcul Natural Apuseni sau de celebrele cascade din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa, Bigăr şi Beuşniţa, sau de Lacul Ochiul Beiului, situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă, la limita Munţilor Aninei cu Munţii Locvei, unde apele au transparenţă aparte, o culoare albăstruie şi, lucru curios, nu îngheaţă niciodată, iar păstrăvii care înoată în acestea pot fi admiraţi în toată splendoarea lor.

Focul viu aflat la marginea drumului forestier Strâmba sau Cascada Putnei din apropierea localităţii Lepşa din Parcul Natural Putna-Vrancea sau peşterile Ponicova sau Veterani din Parcul Naţional Porţile de Fier, adevărate fortificaţii naturale folosite de soldaţii austrieci pentru paza Dunării, sau cea mai tipică pădure virgină, Semenic, din rezervaţia Izvoarele Nerei, toate reprezintă doar o parte infimă din bogăţia dăruită de ariile naturale protejate ale României.

Chiar dacă la momentul de faţă finanţarea acestor zone din Fondul de Mediu sau de la stat este aproape la limită, studiile de specialitate confirmă beneficiile unei gestionări durabile a ariilor protejate atât din punct de vedere al conservării biodiversităţii cât şi financiar pentru că, în cifre absolute, ar însemna nu mai puţin de 9 miliarde de euro direcţionaţi către bugetul de stat, în următorii 25 de ani.

Despre istoria şi frumuseţea acestor locuri, despre administrarea durabilă a ariilor protejate, dar şi despre problemele legate de finanţare sau de lipsa ei, am aflat informaţii de la Dragoş Mihai, şeful Serviciului Arii Protejate din cadrul Romsilva, instituţie care a preluat în administrare, de mai bine de 10 ani, un număr de 22 de parcuri naţionale şi naturale.

La pas prin istorie...

Anii 1904 şi 1935 sunt două date de referinţă importante pentru spaţiul românesc în domeniul declarării ariilor naturale protejate, primul fiind legat de declararea primei rezervaţii naturale - Codrul secular Slătioara - iar cel de-al doilea de constituirea Parcului Naţional Retezat, ce avea la acea dată o suprafaţă de circa 10.000 hectare, din care mai mult de jumătate, respectiv 6.500 de hectare, de pădure. Pe 21 mai 2015 s-au împlinit 128 de ani de la naşterea lui Alexandru Borza, cunoscut ca 'părintele Parcului Naţional Retezat', principalul promotor al vremii sale pentru ocrotirea naturii şi iniţiatorul înfiinţării primului parc naţional românesc.

'Dacă în 1935, Parcul Naţional Retezat avea circa 10.000 de hectare, suprafaţa zonelor protejate a fost mărită succesiv până la 20.000 hectare în anul 1987, iar la ora actuală a ajuns la 38.138 de hectare, din care pădurea ocupă aproximativ 20.000 de hectare. În special, rezervaţiile naturale şi alte arii protejate din fondul forestier au fost foarte mult promovate în a doua perioadă a secolului trecut, când prin prevederile amenajamentelor silvice a fost instituit un regim de protecţie pentru o serie de zone care s-au conservat foarte bine la acel moment', povesteşte Dragoş Mihai.

Acesta a adăugat că, în anul 1962, la iniţiativa silvicultorilor de la ICAS (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" n.r.) şi a celor din judeţul Bihor a fost propusă înfiinţarea Parcului Naţional Apuseni, zonă care a fost conservată prin prevederi ale amenajamentului silvic.

'Nu a existat mult timp un act oficial emis la nivel naţional prin care să i se atribuie statut de parc naţional. La acea vreme silvicultorii, şi nu numai ei, nu aveau o noţiune foarte clară vizavi de categoriile de arii protejate şi luau ca model Parcul Naţional Yellowstone din Statele Unite ale Americii, prima arie protejată constituită la nivel mondial, la 1 martie 1872, având o suprafaţă de aproape 900.000 de hectare (...) În aceste condiţii, a fost asigurat statutul de protecţie prin amenajamentele silvice, doar pentru pădurile din zona propusă a fi declarată parc naţional.

Din datele statistice reiese că, la nivelul anilor '70, erau declarate aproximativ 200.000 de hectare de păduri în diverse categorii de arii protejate, mare majoritate fiind rezervaţii naturale", menţionează Mihai.

Istoric vorbind, silvicultorii români s-au implicat în promovarea şi administrarea de arii naturale protejate încă de la începutul secolului trecut, iar profesorul silvicultor Petre Antonescu este cel care, încă din anul 1881, a susţinut importanţa europeană a pădurilor virgine Letea şi Caraorman şi a introdus în ţara noastră conceptul de 'monument natural' (1908). În programul de activitate forestieră din anul 1915 a cerut: "votarea neapărată a unei legi prin care să se treacă la inventarierea şi apărarea contra distrugerii a tuturor monumentelor naturale (...) să se rezerve o parte din pădurile virgine spre a păstra posterităţii aspectul lor caracteristic (...) care în curând vor deveni o raritate". Mai mult, V. Golescu propune crearea parcurilor naţionale în România în anul 1912, considerând că "mijloacele cele mai eficiente de a proteja peisajul ar fi crearea unor parcuri naţionale în felul celor din Statele Unite (...) în câteva păduri ale statului".

O serie de alţi silvicultori de renume, precum profesorul Marin Drăcea sau academicienii C.C.Georgescu, I. Popescu-Zeletin sau Alexandru Beldie, au contribuit la constituirea majorităţii celor 55 de rezervaţii oficializate în perioada 1935 - 1944, din care 30 erau rezervaţii forestiere, ei activând totodată în calitate de "conservatori" şi de "custozi onorifici" ai acestor rezervaţii.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, 52 de rezervaţii, în suprafaţă de 2.072 hectare, au fost în gestionarea directă a "Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră', iar în a doua jumătate a secolului trecut, la iniţiativa ICAS a fost înfiinţat, prin prevederi ale amenajamentului silvic, "Parcul Naţional Munţii Apuseni' (1962) în raza Ocolului Silvic Sudrigiu (judeţul Bihor). În perioada 1973 - 1978, inginerul silvic Zeno Oarcea, din cadrul ICAS, actualmente pensionar, a elaborat primele studii pentru constituirea a 11 parcuri naţionale.

Abia în anul 1990 se poate vorbi de o "tentativă" de desemnare a unor Parcuri Naţionale în România, prin iniţiativa cercetătorilor silvici şi pe baza studiilor elaborate de către ICAS. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător de la acea vreme a emis un ordin privind constituirea a 13 parcuri naţionale în suprafaţă de 397.400 hectare, din care 126.100 hectare rezervaţii integrale.

Şeful Serviciului de Arii Protejate afirmă că ordinul nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, motiv pentru care se putea aplica "doar pe teritoriul administrat de instituţiile subordonate Ministerului Mediului".

"Între anii 1992-1994, Ministerul Mediului din aceea perioadă a contractat un studiu pentru fundamentarea declarării unui număr de 17 parcuri naţionale şi naturale, care va sta la baza Legii nr. 5 din anul 2000 pentru amenajarea teritoriului şi desemnarea de arii protejate. Dar, efectiv şi legal, abia în anul 2000 au fost precizate prin legislaţie, Parcurile Naţionale şi celelalte categorii de arii protejate de importanţă naţională, iar ulterior acestui an, prin Hotărâri de Guvern succesive au fost desemnate şi alte parcuri şi arii naturale protejate", explică şeful departamentului din Romsilva.

... şi prin prezent!

În prezent, România numără 28 de arii naturale protejate majore din punct de vedere al suprafeţei, respectiv 13 Parcuri Naţionale şi 15 Parcuri Naturale, din care 22 au intrat în administrarea Romsilva. Împreună cu Rezervaţia Biosferei Delta Dunării acestea acoperă o suprafaţă de 1,6 milioane de hectare, iar totalul suprafeţei de pădure atinge 630.000 hectare.

Cum s-a ajuns până aici? Printr-o propunere a Fondului Global de Mediu pentru un proiect implementat în coordonarea Băncii Mondiale, de constituire a structurilor de administrare pentru aceste parcuri, care a considerat că "Romsilva oferă cea mai bună structură pe partea de durabilitate şi organizare".

Dragoş Mihai explică: ''Dacă în trecut parcurile erau protejate prin prevederi ale amenajamentelor silvice, iar statutul de protecţie era asigurat de silvicultori pe partea de păduri, celelalte terenuri erau considerate mai puţin relevante din punct de vedere al măsurilor de protecţie şi nu existau structuri distincte de administrare a acestora, din punct de vedere al conservării'

'Fiecare administrator de teren se ocupa de domeniul lui, de bucăţica lui, dar nu exista o coordonare a activităţilor care să se poată desfăşura în aceste parcuri. În 1998, la iniţiativa Fondului Global de Mediu a fost alocat Românei un sprijin financiar pentru crearea unei structuri de administrarea parcurilor şi în urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că Romsilva este cea bună structură în sens de durabilitate şi organizare, motiv pentru care au fost create primele trei structuri model de administrare care urmau să fie replicate şi pentru celelalte parcuri. S-a înfiinţat inclusiv serviciul de arii protejate în centrala Romsilva, cu rolul de a coordona activităţile celor trei administraţii de parcuri model, respectiv Retezat, Piatra Craiului şi Parcul Vânători Neamţ, un parc nou înfiinţat care avea ca scop un model de structură de administrare a unui parc natural cu accent pe introducerea zimbrului în libertate. Cele învăţate de aceste parcuri în perioada respectivă fac o diferenţă majoră între ele şi celelalte structuri de administrare care, din păcate, nu au beneficiat de acelaşi grad de instruire şi de pregătire în acest domeniu", spune şeful Serviciului din Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva.

După elaborarea unei proceduri de atribuire spre administrare în anul 2003, a fost organizată, un an mai târziu, prima sesiune de atribuire pentru o perioadă de 10 ani a celor 17 parcuri naţionale şi naturale, constituite la acea vreme. Astfel, 16 dintre acestea au fost atribuite Romsilva, iar unul - Parcul Naţional Ceahlău - a intrat în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ.

Ulterior, după anul 2004, au mai fost declarate încă 11 Parcuri Naţionale şi Parcuri Naturale, iar Romsilva a mai preluat încă 5 parcuri în anul 2005 şi unul în 2006, astfel că s-a ajuns la un total de 22 de parcuri, dintre care 12 Parcuri Naţionale şi 10 Parcuri Naturale.

Anul trecut, la expirarea perioadei de valabilitate a contractelor de administrare încheiate în anul 2004, Ministerul Mediului a organizat o sesiune pentru reatribuirea celor 17 parcuri pentru o nouă perioadă de 10 ani. Cu toate că mai multe ONG-uri au criticat modul în care parcurile au fost administrate în trecut, nicio organizaţie nu a depus vreo ofertă pentru a se angaja la o astfel de sarcină care, în condiţiile actuale, necesită un efort uman şi financiar apreciabil.

"A existat o tendinţă prin anii 2007-2008, când mai mulţi "doritori" intenţionau să se ocupe de administrarea Parcurilor, în principal datorită faptului că se vorbea de finanţările externe care urmau să vină pe POS Mediu şi doreau să acceseze fonduri. În perioada respectivă au fost foarte multe presiuni de preluare a parcurilor venite de la diverse ONG sau Consilii Judeţene, însă, în 2014, nu şi-a prezentat nimeni interesul, deşi oricine se putea înscrie. Întrucât în 2014 fondurile pe POS Mediu erau epuizate, iar noua sesiune de alocare a fondurilor era de perspectivă, nimeni nu şi-a mai dorit administrarea acestora. Am fost singurii şi practic nu am avut cu cine concura", subliniază Dragoş Mihai.

Parc Naţional vs Parc Natural

Diferenţa între un Parc Naţional şi un Parc Natural este o necunoscută pentru mulţi iubitori ai naturii din zilele noastre, ca de altfel şi ceea ce se poate face în aceste zone, iar şeful Serviciului de Arii Protejate afirmă că aceste aspecte nu sunt, din păcate, pe deplin cunoscute de foarte multe ONG-uri care au ca scop protecţia naturii.

"Cu surprindere am constatat mulţi dintre cei care au pretenţii că sunt preocupaţi de conservarea naturii, anumite ONG-uri, iubitori ai naturii, nu înţeleg şi nu şi-au pus niciodată întrebarea de ce sunt atâtea categorii de arii naturale protejate, considerând că ele trebuie tratate toate în acelaşi mod. Însă, ele au fost tratate evolutiv, de UICN - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, iar la ora actuală sunt şase categorii de arii naturale protejate. În ordinea descrescătoare restricţiilor sunt: Rezervaţiile Ştiinţifice; Parcurile Naţionale; Monumente ale Naturii; Rezervaţii Naturale; Parcuri Naturale; Rezervaţii ale Biosferei. Cele care au restricţiile cele mai mari sunt rezervaţiile ştiinţifice, iar multe rezervaţii naturale se află în fond forestier", a subliniat reprezentatul Romsilva.

Mihai Dragoş menţionează, de asemenea, că în rezervaţiile ştiinţifice activitatea umană a fost şi este aproape inexistentă, iar cel mai concludent exemplu de acest tip de loc de pe teritoriul României este rezervaţia Gemenele din Parcul Naţional Retezat. Aici, inclusiv accesul vizitatorilor obişnuiţi este interzis. Totodată, accesul unui număr limitat de vizitatori care doresc să facă observaţii, cercetări sau studii este permis doar cu acordul Academiei Române, al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, zona fiind cel mai puţin influenţată de activitatea umană.

"În cea de-a doua categorie, a Parcurilor Naţionale, vorbim de o zonă de protecţie şi de o zonă tampon, cu mai multe grade de restricţie în zona de protecţie sau cu mai multe grade de libertate pentru desfăşurarea unor activităţi în zona tampon. Zona de protecţie este acea zonă unde procesele naturale se pot desfăşura în mod liber, adică nu există pericolul ca prin neintervenţie să asistăm la o succesiune de ecosisteme, de exemplu, să fie înlocuit pe cale naturală, un ecosistem de fag cu unul de molid. În zonele respective natura se poate autoregla, fără intervenţia antropică şi fără pericolul modificării tipurilor de ecosisteme. Monumentele naturii sunt obiective de dimensiuni mai mici şi au în vedere formaţiuni geologice, diverse forme de relief sau anumite exemplare specii de arbori, peşteri etc.', a afirmat Dragoş Mihai.

Pe de altă parte, Rezervaţiile Naturale reprezintă o categorie aparte de arii naturale protejate şi cuprinde o paletă foarte largă şi clar definită de obiective de protejat, fie că sunt specii, habitate, asociaţii, fie formaţiuni geologice. Mihai spune că sunt mai multe tipuri de rezervaţii naturale, respectiv cele de tip forestier, botanic, geologic, peisajistic etc. În acele zone este permisă intervenţia umană doar pentru a conserva obiectivul pentru care a fost declarat, pentru că fiecare specie are cerinţe ecologice bine definite şi poate să existe într-o anumită 'plajă' de condiţii (de temperatură, de umiditate, de sol, de lumină etc.) Cel mai bun exemplu, în acest sens, este rezervaţia de bujori de pădure de la Rezervaţia Padina Tătarului din Parcul Natural Comana (Giurgiu).

"Este o rezervaţie care conservă exemplare de bujori de pădure, o specie rar întâlnită pe teritoriul României, care creşte doar în câteva insule din sudul ţării, în zona Bărăganului, şi are nevoie de protecţia unei păduri, de protecţia oferită de arbori şi arbuşti, dar în acelaşi timp are nevoie şi de lumină, altfel nu supravieţuieşte dacă este umbrită total de coroana arborilor. După ce a fost declarată rezervaţie pentru protejarea bujorului, acolo s-a oprit orice intervenţie, orice tăiere. După un timp însă, diverşi 'cercetători' au observat că există mai mulţi bujori în afara rezervaţiei decât în interiorul ei, unde rămăseseră doar câteva exemplare. A urmat o lungă dezbatere legată de faptul că silvicultorii au tăiat bujorul. Treptat, dar cu foarte mare greutate, am reuşit să le explicăm care sunt condiţiile ecologice pentru această specie şi că trebuie un management activ prin care să se permită tăierea unor arbori, astfel încât exemplarele de bujor să aibă acces direct la lumina solară. Însă, nu în toate zonele în care s-au făcut intervenţii pentru a crea condiţii favorabile de dezvoltare a bujorului, acesta s-a şi regenerat, întrucât şi alte specii intră în competiţie pentru a ocupa spaţiul creat, cum este păducelul, motiv pentru care este necesară o intervenţie continuă până când specia dorită - în cazul de faţă bujorul de pădure - îşi reia locul în ecosistem într-un procent adecvat. Când acesta îşi găseşte un echilibru nu mai este nevoie de intervenţia umană o perioadă, dar în timp trebuie să intervi ca să îi favorizezi competiţia cu alte specii. Este o mare nebuloasă pe aceste rezervaţii naturale pentru mulţi iubitori ai naturii, pentru că trebuie să le explici de ce trebuie să tai, unde să tai, ce să tai şi cum să tai, de ce trebuie să intervii sau de ce trebuie să coseşti în anumite rezervaţii care au ca scop protejarea unor specii ierboase', explică şeful Serviciului de Arii Protejate.

Defrişare şi brăcuire în arii protejate

Armonizarea celor trei funcţii atribuite pădurii în contextul actual - funcţia ecologică, funcţia socială şi funcţia economică - reprezintă o provocare pentru managementul forestier actual, iar Romsilva şi ICAS spun că au reuşit să gestioneze această provocare, deşi tot mai multe voci, voit sau din neştiinţă, aduc acuze silvicultorilor legate de tăierea sau brăcuirea pădurii în ariile protejate.

Desemnarea ariilor naturale protejate se face pe baza unor studii ştiinţifice aprofundate, prin care se stabilesc obiectivele de protejat, iar diferitele categorii de arii protejate au măsuri specifice de management care nu exclud şi exploatarea durabilă a resurselor naturale, mai ales a celor regenerabile, aşa cum este pădurea.

"Tăierile în parcurile naţionale şi naturale sunt permise în toată legislaţia internaţională şi europeană transpusă în cea naţională, bineînţeles cu respectarea tuturor restricţiilor impuse de acestea. Orice alte afirmaţii, indiferent de cine sunt făcute, sunt cauzate fie de diletantism, fie de rea credinţă. În cazul în care s-ar lua măsuri de aplicare a unei "politici stricte de conservare", cum se propune de către unii "specialişti", ar trebui schimbată categoria de încadrare a ariei naturale protejate din parc naţional în rezervaţie ştiinţifică, dar, în acest caz, s-ar încălca principiile internaţionale şi legislaţia naţională privind desemnarea ariilor naturale protejate", consideră Mihai.

Într-adevăr, reprezentantul Romsilva recunoaşte că, în urmă cu ceva ani, au fost câteva situaţii fierbinţi, scăpate de sub control şi unde fenomenul tăierilor ilegale nu a putut fi controlat.

"Mă refer la Parcul Naţional Piatra Craiului, unde pe zona argeşeană circa 3.000 de hectare au fost retrocedate unui composesorat şi unor cetăţeni din zona Rucăr şi unde fenomenul tăierilor ilegale nu a putut fi controlat, nu atât de administraţia parcului care nu este dotată nici cu cătuşe nici cu pistoale ci de autorităţile care sunt abilitate să aplice inclusiv forţa pentru respectarea legislaţiei. Rangerul Administraţiei ariei naturale protejate putea doar să semnaleze fenomenul, dar nu avea şi alte competenţe, iar cei de la parc au făcut numeroase sesizări la şi alte autorităţi competente să aplice forţa, pentru respectarea prevederilor legale. Eu consider că acolo pădurile nu au fost defrişate ci brăcuite. În silvicultură a defrişa înseamnă a tăia toată vegetaţia lemnoasă cu scopul de a realiza altceva cu terenul respectiv, iar a brăcui înseamnă a tăia haotic, fără nicio o noimă, şi a lăsa câte un exemplar care nu va genera în viitor o pădure valoroasă din punct de vedere al compoziţiei arborilor', spune oficialul Romsilva.

Potrivit lui Dragoş Mihai, 'la nivelul tuturor parcurilor putem vorbi de câteva mii de hectare distruse, până în 10.000 de hectare, din cele peste 600.000 de hectare de pădure, dar şi în cazul acestora, 99% se află în terenuri private. 'Consider că tot ce s-a vehiculat în ultima vreme despre tăierile ilegale din parcuri, zic eu în mod voit, s-a exploatat în mod legal şi în acele zone tampon", a adăugat Mihai.

Limite în susţinerea financiară a biodiversităţii

La ora actuală, Romsilva cheltuie 16 milioane lei anual din bugetul propriu pentru activităţi curente în ariile protejate, însă mult mai puţini bani sau aproape deloc pe investiţii. Fondurile europene ajută în special în dotări, informare şi promovare şi mai puţin pentru dezvoltarea turismului în zonă, deşi ariile protejate din România deţin un potenţial turistic incredibil şi ar putea aduce venituri anuale de peste 20 de milioane de euro. Cu toate că sunt foarte puţin promovate, acestea înregistrează anual în jur de două milioane de turişti.

Un raport al Facultăţii de Silvicultură Transilvania din Braşov spune că sistemul de arii protejate generează valori substanţiale pentru economia României, iar veniturile estimate a se realiza numai din turism şi activităţi recreaţionale sau alte utilizări ale terenurilor şi resurselor pot ajunge la aproape 70 de milioane de euro.

"Am plecat cu gânduri modeste în anul 2000 când am constituit primele administraţii de parcuri şi am crezut că un număr de 6 persoane sunt suficiente pentru un parc de 30.000 de hectare, dar ulterior ne-am dat seama că avem nevoie şi de rangeri (rangerul parcului n.r.) care să ghideze turiştii în teren. Avem acum 300 de angajaţi pe toate cele 22 de parcuri, dar nevoia ar fi mai mare pentru că în ultimii doi ani am înfiinţat mai multe centre de vizitare şi afluxul de vizitatori este foarte mare în multe zone din ţară. Este dificil pentru angajaţii existenţi să fie prezenţi şi în teren, şi în centre de vizitare, să umble şi după avize sau să facă şi rapoarte", a spus specialistul silvic.

În anul 2009, cele 22 de administraţii de parcuri din subordinea Regiei au căpătat personalitate juridică, pentru că era una dintre cerinţele legislaţiei de mediu modificate în 2007 - ca toţi administratorii de arii protejate să aibă personalitate juridică - dar şi o condiţie de accesare de fonduri europene. "Unele parcuri au accesat fonduri europene pe POS Mediu, după anul 2007, dar au fost şi parcuri care au intrat şi pe alte programe transfrontaliere. Practic, din 1999, când am constituit primele structuri de parcuri din subordinea Romsilva, am derulat proiecte de aproximativ 40 de milioane de euro în total, din care circa 100 de milioane de lei, adică mai mult de jumătate (în jur de 25 de milioane de euro) au fost fonduri atrase pe POS Mediu", a precizat Mihai.

Dacă primele proiecte derulate prin Fondul Global de Mediu au vizat realizarea structurii de administrare a unui parc, instruirea personalului sau dotarea cu minimul necesar a administraţiilor de parc, pe proiectele POS Mediu au fost realizate în principal studii de inventariere şi de cartare a speciilor şi a habitatelor în special, a celor de interes comunitar. În plus, fondurile au ajutat la realizarea a 12 sedii de administraţii de parc, dotarea cu echipamente de calcul, maşini, echipamente GIS/GPS de precizie în vederea realizării hărţilor tematice, dar şi a limitelor şi a zonelor sensibile "pentru a explica clar celorlalţi utilizatori de teren sau factorilor interesaţi până unde pot desfăşura anumite activităţi fără să afecteze obiectivele de protejat".

Din păcate, pentru turism nu au fost sume foarte mari, deoarece, susţine Dragoş Mihai, acest domeniu nu este eligibil pentru fonduri europene alocate ariilor protejate.

"Fondurile erau eligibile doar pentru infrastructura de educare, de conştientizare şi promovare, respectiv pentru panouri de informare vizavi de obiectivele de protejat sau pentru trasee tematice prin care poţi prezenta publicului larg obiectivele de protecţie. Există într-adevăr pe partea de turism un potenţial foarte mare de dezvoltare. Anumite zone sunt mult mai căutate şi frecventate şi noi încercăm să creăm anumite facilităţi de vizitare fără a perturba semnificativ cadrul natural. Spre exemplu, Cascada Bigăr. Am încheiat recent, în primăvară, un protocol de colaborare cu firma Coca Cola prin care dorim să îmbunătăţim infrastructura de vizitare. Dorim să creăm nişte căi de acces pentru vizitatori, astfel încât să vadă cascada dintr-o poziţie mai bună fără să existe riscul de alunecare. Noi am creat anumite facilităţi în trecut din fonduri proprii, dar cu o finanţare adecvată am dori să le modernizăm şi din punct de vedere estetic dar şi al materialelor folosite. Proiectul cu Coca Cola, în valoare de 50.000 de euro, se derulează printr-un ONG, nu ne dau nouă efectiv banii. Aici, la Cascada Bigăr, a fost instituit şi un sistem de tarifare, de 5 lei pentru adult, însă banii se împart cu alţi parteneri cu care colaborăm la realizarea unui cadru civilizat de vizitare, de exemplu Consiliul local, care a amplasat în zonă toalete ecologice şi asigură evacuarea gunoaielor. Ne propunem să creştem numărul de turişti în zonele acestea, dar în primul rând trebuie să le asigurăm şi anumite condiţii de vizitare", a mai arătat Dragoş Mihai.

Diversitatea surselor de finanţare... pentru biodiversitate

Diversificarea surselor de finanţare pentru administrarea ariilor naturale protejate a devenit o necesitate în aceste vremuri, întrucât păstrarea naturii este dependentă de interesul şi de sprijinul financiar pentru conservare. Din acest punct de vedere administratorul susţine cuantificarea serviciilor furnizate de ecosistemele naturale, cum de altfel să întâmplă deja în SUA, China sau alte state dezvoltate.

"În prezent, veniturile obţinute din turism nu sunt încasate de administratorii de parcuri sau de ariile naturale protejate. Am derulat un proiect finanţat din Fondul Global de Mediu care, în linii mari, avea în vedere diversificarea surselor de finanţare pentru administrarea ariilor naturale protejate, respectiv cuantificarea serviciilor furnizate de ecosistemele naturale. De exemplu, ecosistemul de pădure din jurul unui lac de acumulare asigură protecţia lacului împotriva colmatării. Dacă eu ca proprietar de pădure aş defrişa pădurea, volumul de sol erodat ar ajunge în lac şi ar scurta durata de folosinţă a lacului. Dacă eu furnizez un serviciu pentru Hidroelectrica şi am nişte cheltuieli mi se pare logic să fiu compensat ca să nu fiu în pierdere. În multe ţări din lume, SUA, China sau în zone din America de Nord şi de Sud începe să se generalizeze plata serviciilor furnizate de ecosisteme (...)', notează Dragoş Mihai.

Specialistul Romsilva a adăugat că, în România, există o mare reticenţă pe segmentul plăţii serviciilor în ecosisteme, deşi s-a încercat negocierea cu Autoritatea de Turism, cu touroperatori sau organizaţii de turism ca un procent, 1% din profit, să se întoarcă la parc 'ca să putem reface anumite trasee turistice sau anumite facilităţi de siguranţă ale vizitatorilor, în condiţiile în care în domeniul turistic doar autorităţile publice locale sau ONG- urile sunt eligibile pentru atragerea de fonduri europene prin diferite programe'.

'Eu nu pot să luminez o peşteră dacă vreau să o includ în circuitul turistic pentru că nu suntem eligibili pentru fondurile europene prin POS Mediu, iar costurile sunt foarte mari. De exemplu, numai la o peşteră nu foarte mare, la un nivel modest, costurile pentru amenajare sunt de circa 200.000 de euro ", explică şeful Serviciului de Arii Protejate.

În contextul biodiversităţii mondiale, România se poate considera posesoarea unui portofoliu consistent de atuuri naturale unice, în care regăsim parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii naturale, ale biosferei sau ştiinţifice. Un avantaj pe termen lung din toate punctele de vedere...AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, Daniel Badea, editor:Nicoleta Gherasi)