COD GALBEN: 20-02-2018 ora 13 Intre 13:00 si 19:00 se va semnala Intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală 70-80 km/h. in Județul Sibiu; COD PORTOCALIU: 20-02-2018 ora 10 Intre 10:15 si 16:00 se va semnala Intensificări ale vântului care la rafală vor depăși local 90-100 km/h, iar la peste 1700 m peste 110 km/h. in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 iun /Agerpres/ - Românii pot merge liniştiţi în vacanţele cumpărate în Grecia, dar ar trebui să aibă la ei lichidităţi în euro, precizează reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o postare pe site-ul propriu.

În relaţiile comerciale dintre turoperatorii români şi greci nu a intervenit, până în acest moment, nicio modificare care să afecteze vacanţele românilor în Grecia, cele deja contractate prin intermediul agenţiilor de turism membre, precum şi cele care urmează a fi cumpărate prin aceeaşi operatori economici, precizează ANAT.

Charterele deja programate către diferite insule greceşti vor fi operate în continuare, după acelaşi program, iar turiştii vor beneficia de vacanţa aleasă. Hotelurile partenere ale agenţiilor de turism membre ANAT i-au asigurat pe turoperatorii români de continuitatea parteneriatului şi de oferirea condiţiilor de cazare contractate de către turiştii români.

'Românii care pleacă în perioada următoare în Grecia ar trebui să aibă la ei lichidităţi în euro. Este, de altfel, o recomandare pe care au făcut-o şi alte patronate de turism din Europa, mai ales după decizia de închidere a băncilor în această săptămână şi limitarea retragerilor de la bancomate', a declarat Aurelian Marin, preşedintele ANAT.

Pe de altă parte, cei care pleacă în Grecia continentală cu maşina proprie sunt sfătuiţi să alimenteze cât mai aproape de graniţa cu Grecia pentru a preveni înghesuiala de la staţiile de alimentare.

Grecia este destinaţia preferă de români în 2015, în primele cinci ale anului fiind înregistrată o creştere a vânzărilor pachetelor turistice cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2014. Estimările ANAT arată că peste 120.000 de români au optat în 2015 pentru o vacanţă în Grecia.

În perioada mai-septembrie, turoperatorii români au programate chartere zilnice către insule greceşti, respectiv chartere cu autocarul către Grecia continentală. Aproximativ 30-35% dintre românii care ajung în Grecia pleacă pe cont propriu.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat, duminică, impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, fiind afectate şi sucursalele băncilor străine din Grecia.

De asemenea, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi. Decizia cu privire la referendum a provocat stupoare şi i-a determinat pe europeni să lase să expire, marţi seară, programul de asistenţă financiară de care beneficia Grecia. În lipsa unui acord cu creditorii până la sfârşitul lunii iunie, Grecia nu va putea achita o tranşă de 1,5 miliarde de euro către FMI, ceea ce o va plasa în incapacitate de plată şi va deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.