Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 18 iun / Agerpres/ - Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Regulamentul are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face faţă unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgenţă şi să le notifice Comisiei Europene. Un plan de urgenţă stabileşte măsurile şi procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze şi care sunt bine coordonate cu statele membre vecine. Statele membre au avut obligaţia de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012.

În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu a adoptat un plan naţional de urgenţă. În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgenţă încă nu a fost adoptat şi acest lucru poate afecta capacitatea României de a face faţă unei posibile situaţii de criză.

Regulamentul UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale creează un indicator comun pentru a evalua ameninţările grave la adresa securităţii aprovizionării cu gaze. De asemenea, defineşte standardul de aprovizionare pe care ţările din UE trebuie să se pregătească să îl respecte, chiar şi în cazul unei întreruperi; solicită statelor membre să desemneze o autoritate responsabilă în mod specific pentru aprovizionarea cu gaze; solicită autorităţii să creeze un plan de acţiune preventiv care să evalueze riscurile legate de aprovizionare şi să propună măsuri preventive, cum ar investiţiile în conducte noi; solicită autorităţii să elaboreze planuri de urgenţă pentru a face faţă unei crize; instituie un grup de coordonare pentru gaze, pentru a coordona acţiunile şi a permite realizarea unui schimb de informaţii între autorităţile naţionale şi industrie.

La 16 octombrie 2014, Comisia a publicat comunicarea privind testele de rezistenţă care analizează efectele unei posibile întreruperi, parţiale sau totale, a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia. Una dintre principalele concluzii a fost că sporirea cooperării şi coordonării poate atenua substanţial impactul unei întreruperi. În paralel cu testele de rezistenţă, a fost adoptat un raport privind punerea în aplicare a Regulamentului privind securitatea aprovizionării. Acesta a demonstrat ca regulamentul a produs deja efecte benefice importante privind securitatea aprovizionării cu gaze a Europei, atât în ceea ce priveşte pregătirea pentru o situaţie de criza, cât şi în ceea ce priveşte măsurile de atenuare a efectelor acesteia. În acelaşi timp, raportul a evidenţiat şi domeniile în care îmbunătăţirea punerii în aplicare poate consolida şi mai mult securitatea aprovizionării cu gaze a Europei. În prezent, Comisia lucrează la o revizuire a regulamentului. Revizuirea nu înseamnă că aplicarea regulamentului poate fi suspendată. Prin urmare, Comisia îşi continua eforturile pentru a încuraja o mai buna respectare a dispoziţiilor existente. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor:Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.