Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 iun /Agerpres/ - Locuitorii oraşelor Craiova şi Braşov vor beneficia, din acest an, de legături directe spre litoral, timpul efectiv de călătorie urmând să se scurteze, a anunţat, miercuri, directorul de Strategie la CFR Călători, Adrian Vlaicu, la cea de-a VIII-a ediţie a expo-conferinţei internaţionale pe teme de infrastructură feroviară "InfraTrans 2015".

'Avem surprize pentru acest sezon estival. Anul acesta, locuitorii oraşului Craiova şi ai Braşovului se vor bucura de legături directe către litoral. Craiovenii aveau în general legături directe prin trenurile care veneau din zona Arad - Timişoara, dar de data asta vor avea un tren al lor, care va lega Craiova de Constanţa. Braşovenii, în programul stabilit de circulaţie, au deja două legături directe Braşov - Constanţa, una dimineaţa, una seara. În funcţie de solicitări, suntem pregătiţi şi pentru a treia legătură. Deocamdată, nu există o cerere de piaţă foarte importantă pentru această a treia legătură, de aceea o ţinem în rezervă', a declarat Adrian Vlaicu.

Oficialul CFR Călători a precizat că timpul de călătorie pe rutele amintite se va scurta la 2,5 - 3 ore, în condiţiile în care trenurile vor circula cu o viteză de 140 de kilometri/oră pe anumite secţiuni, aceasta fiind ''viteza maximă a liniei''.

'Timpul de călătorie se va scurta. Nu se va circula cu 160 de kilometri la oră, fiindcă, cel puţin de la Craiova la Constanţa, nu avem porţiune de 160 de kilometri la oră, ci se va circula la viteza maximă a liniei, care este de 140 de kilometri/oră pe anumite secţiuni. Braşovenii vor beneficia la aceste trenuri de o viteză mai ridicată decât ce s-a discutat până acum, în actualul plan de mers. La duratele de parcurs discutăm de 2 ore şi 30 (minute - n. r.), 2 ore şi 40 (minute - n. r.), poate trei ore, depinde de tipul de legătură între Braşov şi Constanţa. Dacă discutăm de trenurile noi, care în funcţie de cerere vor fi puse în circulaţie, acelea vor parcurge distanţa în mai puţin timp', a mai spus Vlaicu.

Potrivit acestuia, de vineri, 12 iunie, vor reintra în circulaţie 'Trenurile Soarelui', care vor asigura legătura cu litoralul până în jurul datei de 15 septembrie.

'Programul estival, practic, va începe să fie operaţional din acest weekend şi, undeva în jurul datei de 15 septembrie, se va încheia. În funcţie de solicitări şi starea vremii, putem să mergem puţin după 15 septembrie, câteva zile, astfel încât să acoperim întreaga cerere de transport. Este vorba de un grafic foarte bine poziţionat pe parcursul întregii zile. Începe în jur de 5,30 - 6,00 dimineaţa, din Gara de Nord, cu primele plecări şi se termină undeva în jurul orelor târzii din noapte, respectiv 23,00, cu ultimele sosiri în Gara de Nord. Oferta de vară a CFR Călători vine sub numele de 'Trenurile Soarelui'', a adăugat Adrian Vlaicu.

Vlaicu a precizat că toate ofertele companiei vor fi aplicate şi 'Trenurilor Soarelui'.

'Toate ofertele noastre pe care le-am avut pe trenurile standard vor fi aplicate şi la aceste trenuri, la 'Trenurile Soarelui'. În ceea ce priveşte trenurile Bucureşti - Constanţa, sunt două categorii de trenuri. Vorbim despre trenurile fără oprire Bucureşti-Constanţa, care anul trecut s-au bucurat de un mare succes, de aceea au circulat şi în extrasezon, repoziţionate pe ore mai bune pentru iubitorii de plajă, pentru ca aceştia să ajungă în timp util sau să plece în timp util de pe litoral. Durata lor de parcurs este de circa două ore', a explicat reprezentantul CFR Călători.

El a adăugat că se fac eforturi deosebite pentru asigurarea unei durate foarte scurte de parcurs, deoarece podurile dunărene se află într-un proces de reabilitare.

'Colegii de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA fac eforturi deosebite în acest sens, pentru asigurarea acestei durate foarte scurte de parcurs, dat fiind faptul că, precum ştiţi, podurile dunărene au intrat într-un proces de reabilitare. Din ce ne-au comunicat colegii de la Infrastructură, pe parcursul acestei veri se vor intensifica lucrările la podurile dunărene, pentru că timpul este favorabil şi trebuiau realizate. Ei fac eforturi ca măcar trenurile de viteză să-şi păstreze duratele de parcurs corespunzătoare', a spus Vlaicu.

Oficialul CFR Călători a amintit, totodată, şi de existenţa ''Trenului Tineretului", adresat în general celor cu vârsta de până la 30 de ani.

'Faţă de ofertele standard, venim cu aşa-numitul 'Tren al Tineretului', care se adresează în special celor care, parafrazând numele unei melodii, noaptea nu dorm şi călătoresc, ajung dimineaţă pe malul mării, întâmpină soarele pe plajă. Acestora le-am dedicat un tren, 'Trenul Tineretului', care va circula în perioada sezonului estival, de la Sibiu până la Constanţa, prin Bucureşti. Este un tren care, în anii anteriori, s-a bucurat de un mare succes. Am constatat că publicul care-l utilizează este compus din tineri, majoritatea până în 30 de ani şi în cel mai rău caz în jurul vârstei de 30 de ani, uşor trecut', a subliniat directorul de Strategie al CFR Călători.

Tarifele la trenurile Inter Regio se vor menţine la nivelul celor de anul trecut, la acestea urmând să se aplice toate reducerile tarifare operate de CFR Călători.
'Recomand tuturor celor care merg în grupuri să utilizeze oferta de mini-grup, care le oferă călătorilor o reducere de până la 25 la sută din preţul total. Toate reducerile pe care le avem în paleta noastră de oferte sunt valabile şi pe litoral', a subliniat Adrian Vlaicu. AGERPRES/(AS - autor: Magdalena Tănăsescu, editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.