COD GALBEN: 23-03-2025 ora 10 Intre 24 martie, ora 9 - 24 martie, ora 21    Fenomene vizate se va semnala 24 martie, ora 9 - 24 martie, ora 21    Fenomene vizate COD GALBEN: 24-03-2025 Intre 01:00 si 07:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale formarea ghețușului in Județul Suceava;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 mai /Agerpres/ - România aşteaptă comentariile oficiale din partea Comisiei Europene (CE) pe noul Program Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POP-AM) pentru finalizarea negocierilor şi lansarea lui în vara acestui an, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) George Turtoi.

Documentul a fost transmis oficial către Executivul comunitar în data de 20 aprilie 2015.

"POP-AM 2014-2020 a fost transmis oficial la Comisia Europeană în 20 aprilie şi acum aşteptăm comentariile oficiale ca să putem negocia cât mai repede şi să putem să îl lansăm în vară. Vom avea două modificări esenţiale pe viitorul program pentru pescuit, iar primul se referă la verificarea proiectelor, care se va realiza "in house", nu va mai fi externalizată. În acest sens s-a aprobat suplimentarea cu 30 de posturi la Autoritatea de Management pentru POP (AM-POP). Vrem să creăm structura de evaluare şi să angajăm evaluatori. În al doilea rând, vom replica toate fluxurile şi procedurile de lucru de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) la AM-POP pentru că este normal să copiezi un lucru bun pe care îl ai în sistem şi care funcţionează", a spus Turtoi.

Oficialul MADR a subliniat că POP 2007 - 2013 a ajuns în prezent la o rată de absorbţie de numai 49%, existând un risc de dezangajare de fonduri, deşi au fost create numeroase facilităţi pentru beneficiari.

"Ne chinuim să absorbim cât putem de mult pe POP 2007-2013, deşi contractele au fost încheiate pe clauze proaste şi nu ai cum să mai faci minuni, cu toate că noi am ieşit cu o mulţime de instrumente financiare în sprijinul beneficiarilor. Acum am ajuns la o rată de absorbţie de 49%, dar există un risc de dezangajare de fonduri. Este o mare problemă lipsa cofinanţării. De mişcat se mişcă şi acest program, însă nu cred că vom avea rezultate spectaculoase pe pescuit, poate pe viitorul program. (...) POP funcţionează pe regulamentul fondurilor structurare şi termenul de finalizare este 31 decembrie 2015, dar dacă se va da facilitatea de prelungire de 6 luni, acest lucru va ajuta şi acest program", a explicat secretarul de stat în MADR.

Prin noul POP-AM 2014 - 2020, România dispune de fonduri europene în valoare de 168,4 milioane de euro, în timp ce actuala perioadă de programare a avut un buget de 261,5 milioane de euro.

În principiu, noul program este structurat tot pe cinci axe, ca şi cel actual, iar acvacultura va rămâne una dintre măsurile importante, cu 50% din fondurile alocate întregului program, iar celelalte fonduri vor fi orientate către reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunităţilor locale.

Unul dintre obiectivele viitorului program de pescuit vizează creşterea consumului de peşte indigen, pentru că în prezent suntem în situaţia în care peste 80% din peştele consumat de români este importat.

Potrivit datelor MADR, românii consumă între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media înregistrată în ţările Uniunii Europene, iar importurile de peşte reprezintă peste 80% din consum.

În Uniunea Europeană, consumul mediu anual de peşte este 20 de kilograme pe locuitor, dar şi aici sunt variaţii foarte mari, în funcţie de tradiţie. În Ungaria consumul este de 2-3 kilograme pe locuitor şi pe an, în timp ce în Portugalia sau Spania ajunge şi la 50 - 60 de kilograme. La nivel mondial, cei mai mari consumatori de peşte sunt japonezii, cu peste 90 de kilograme pe locuitor şi pe an.

Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 - 2020 este instrumentul de aplicare a Politicii Comune de Pescuit şi a Politicii Maritime Integrate şi va finanţa POP-AM, care se înscrie în viziunea Strategiei Europa 2020, sprijinind creşterea competitivităţii, durabilitatea activităţilor de pescuit şi de acvacultură, dezvoltarea locală a zonelor pescăreşti şi activităţi privind afacerile maritime. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.