Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 apr /Agerpres/ - România este ţara din Uniunea Europeană care foloseşte cel mai puţin forţa de muncă în vârstă de 65 până la 74 de ani, a declarat, luni, Valentin Lazea, economist şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

"Ar trebui ca pe aceia care sunt capabili şi doritori să muncească, care au depăşit vârsta de 65 de ani, să-i lăsăm să lucreze în continuare pentru a acoperi acel deficit care vine an de an din demografie", a spus Lazea, subliniind că face afirmaţia în nume personal.

De asemenea, el a menţionat că femeile sunt cu 18 procente mai puţine în cadrul forţei de muncă, comparativ cu bărbaţii.

"Asta plecând de la vremurile comunismului, când era egalitate numerică între femei şi bărbaţi. Acum femeile nu mai văd utilitatea să lucreze cot la cot cu bărbaţii... ", a mai afirmat economistul BNR.

În ceea ce priveşte educaţia, el este de părere că nu este normală industria meditaţiilor.

"Ea creează disparităţi atât regionale cât şi în sens de bogăţie. Părinţii care îşi pot permite plătesc meditaţii, iar cei care nu, nu. Nu este normal ca mediul rural, unde locuieşte 45% din populaţie, să dea 5% din totalul absolvenţilor de facultate. Ar trebui ca măcar facultăţile de stat să asigure circa 10% din cota locurilor gratuite celor din mediul liceal, urmând ca ei să semneze un angajament că se vor întoarce în comuna de origine pentru ca satul român să nu mai fie văduvit de medici, profesori, economişti şi ingineri cum este în prezent", a mai arătat Lazea.

În acelaşi timp, nu este de acord ca studenţii să lucreze 8 ore pe zi şi apoi să meargă la facultate.

"Nu cred că este normal ca studenţii de la cursurile de zi să lucreze dimineaţa 8 ore în supermarketuri sau pe unde lucrează şi după masă dacă mai au timp şi chef să meagă la facultate. Pui pe primul loc munca, să fii sănătos. Educaţia e pe locul 2 sau 3 sau "n". Dacă vrem educaţie de calitate nu aşa se face. Sigur, nu au bani, pot face ca în Anglia, fac un an, se întrerupe studiul, lucrează un an, fac rost de bani, mai fac un an sau, dacă nu, credit bancar", a mai arătat economistul BNR. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor:Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.