Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 mar /Agerpres/ - Lucrările la podul peste Dunăre din zona Brăila-Galaţi vor începe în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat /PSD/.

'Am avut săptămâna trecută discuţii cu autorităţile locale din Galaţi şi Brăila. Începem podul peste Dunăre - probabil testăm şi varianta în care se face şi trecere pe sub Dunăre în Galaţi. Probabil că se canibalizează, iar un punct de vedere economic va fi complicat de susţinut, dar noi nu respingem ideea. Podul este licitat, câştigat şi, în acest an, să zicem iarna viitoare, va fi dedicată studiilor de fezabilitate, proiect tehnic etc, astfel încât în primăvara viitoare va începe şi această lucrare care tot începe de vreo 20 de ani', a explicat Rus.

Şeful de la Transporturi a precizat că a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România /CNADNR/ ca, împreună cu autorităţile locale, să identifice soluţiile optime de conectare la pod a tuturor localităţilor din jur, inclusiv oraşul Tulcea.

'Am dispus ca CNADNR, împreună cu autorităţile din Brăila şi Galaţi, să găsească soluţiile optime de conectare a celor două oraşe şi a localităţilor din jur, inclusiv Tulcea, astfel încât să nu fie defavorizată una sau alta dintre localităţile deservite de acest pod, pe lângă faptul că acesta deserveşte centrul multimodal de acolo', a adăugat ministrul Transporturilor.

Ioan Rus s-a întâlnit, recent, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Brăila pentru a discuta despre proiectele prioritare de infrastructură rutieră ce urmează a fi implementate în cele două judeţe, preciza ministerul de resort, într-un comunicat de presă, transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, unul dintre aceste proiecte este construcţia podului peste Dunăre. Proiectul, inclus în Master Planul General de Transport, se ridică la valoarea de peste 246 milioane de euro, şi va fi implementat în perioada de programare 2014-2020.

'Podul peste Dunăre, aşa cum a fost testat în modelul naţional de transport ce stă la baza Master Planului General de Transport, urmăreşte fluidizarea fluxurilor de trafic auto din zonele Galaţi, Brăila şi Tulcea, având asigurate conexiunile la reţelele de transport existente, precum şi la viitorul drum expres, cuprins în Master Planul General de Transport, ce leagă oraşele Galaţi şi Tulcea, de judeţul Constanţa', menţiona Ministerul Transporturilor.

În privinţa proiectului podului peste Dunăre de la Brăila, CNADNR va anunţa în perioada imediat următoare câştigătorul licitaţiei pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru construcţia obiectivului, iar în etapa următoare instituţia va derula procedura legală pentru încheierea contractului de execuţie a lucrărilor.AGERPRES(A, autor: Oana Tilică, editor: Daniel Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.