Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 mar /Agerpres/ - Negocierile privind unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă sunt destul de greoaie, investitorii sunt încă temători, dar noi sperăm că vom asigura condiţii optime în aşa fel încât aceste unităţi finalizate cât mai repede", a declarat, luni, Andrei Dominic Gerea, ministrul Energiei, la un eveniment organizat de Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), în colaborare cu Camera Deputaţilor.

"Dorim să vedem finalizate cât mai repede grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. Negocierile, mai ales în astfel de domenii şi în perioade de regres economic, criză financiară la nivel mondial sau de progres timid, la rândul lor negocierile sunt destul de greoaie. Investitorii încă sunt temători, dar noi sperăm că vom asigura condiţii optime în aşa fel încât aceste unităţi 3 şi 4 de la Cernavodă să fie finalizate cât mai repede", a spus Gerea.

Potrivit acestuia, energetica nucleară românească reprezintă prin caracteristicile tehnologice ale soluţiilor tehnice adoptate şi prin indicatorii de performanţă tehnico-economică o soluţie optimă pentru îndeplinirea cerinţelor dezvoltării economice durabile şi satisfacerea cererii de energie electrică. De asemenea, el a precizat că autorităţile vor continua programul nuclear.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiţii va fi revizuit. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.