Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 25 feb /Agerpres/ - Comisia Europeană (CE) a decis să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, două din cele 16 ţări identificate în luna noiembrie 2014 că înregistrează dezechilibre economice, a anunţat, miercuri, Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.

'România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesita monitorizare şi acţiuni la nivel de politic. În cursul celor trei programe consecutive cu UE şi FMI dezechilibrele externe şi interne au fost reduse în mod semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situaţiei net negativă a investiţiilor internaţionale şi o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenţie. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menţinută până acum, dar rămân vulnerabilităţi externe şi interne în sectorul bancar', se arată în comunicatul de presă al Comisiei Europene.

În total, 16 ţări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze. În urma deciziei de astăzi a Comisiei Europene, România a fost plasată în faza a doua din cele cele şase ale procedurii de dezechilibru macroeconomic.

'Acesta este un set important şi echilibrat de decizii care reflectă în totalitate situaţia economică actuală. Comisia demonstrează atât importanţa reformelor structurale cât şi respectul regulilor fiscale. Majoritatea statelor membre fac eforturile necesare. Altele trebuie să accelereze şi să intensifice eforturile de reformă, dar şi să îşi reducă deficitele şi datoria.Vom continua să le încurajăm în această direcţie, utilizând toate instrumentele legale aflate la dispoziţia noastră, dacă va fi necesar', a declarat comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi monetare, Pierre Moscovici.

Comisia va prezenta recomandările sale Consiliului European şi se aşteaptă să fie discutate la reuniunea miniştrilor Ecofin din luna martie. Tot în luna martie, Comisia va organiza o nouă rundă de întâlniri bilaterale cu statele membre pentru a le oferi oportunitatea să discute rapoartele de ţară. Până la mijlocul lunii aprilie se aşteaptă ca statele membre să-şi prezinte noile programe naţionale de reformă şi noile programe de stabilitate sau convergenţă. Pe baza acestor informaţii, Comisia va prezenta în luna mai noile recomandări specifice pentru fiecare ţară cu privire la cele mai importante priorităţi care trebuie abordate. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.