Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 feb /Agerpres/ - Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, se declară nemulţumit de nivelul redus de recuperare a prejudiciului din fapte de corupţie, însă activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) merge "tocmai în această direcţie", de a intensifica atât recuperarea cât şi creşterea veniturilor.

"Nici noi nu suntem mulţumiţi şi activitatea ANAF tocmai în această direcţie merge, de a intensifica atât recuperarea cât şi creşterea veniturilor. Bineînţeles că am discuţii în permanenţă cu ANAF şi sperăm că inclusiv acest derapaj constatat de domnul preşedinte să fie reglat într-un timp cât mai scurt. Trebuie să lucrăm şi la partea legislativă. Imediat cum vom termina cu trimiterea Codurilor la finalul lunii martie, Fiscal şi de Procedură în Parlament, ne vom apleca pe această legislaţie", a precizat, marţi, Darius Vâlcov, în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, întrebat fiind care este punctul său de vedere cu privire la declaraţia recentă a preşedintelui Klaus Iohannis pe acest subiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că recuperarea prejudiciului rezultat din fapte de corupţie este "obligatorie, nu opţională" pentru autorităţile statului, el arătându-se nemulţumit de actualul nivel de recuperare şi solicitând autorităţilor să ia în serios această problemă.

Klaus Iohannis a menţionat marţi că "situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10%, este pur şi simplu inacceptabilă". AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.