Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 feb /Agerpres/ - România ar trebui să rămână cu doar patru mari institute de cercetare agricolă, respectiv pe producţie vegetală, horticultură-legumicultură, zootehnie şi îmbunătăţiri funciare, dar discuţiile nu sunt încă finalizate deoarece se mai lucrează la o inventariere cât mai clară a sectorului, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

"Cu institutele de cercetare cred că am ajuns la o soluţie comună. În aceste zile, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) lucrează cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi, în egală măsură, cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi sper să putem face o inventariere cât mai clară în perioada următoare, astfel încât să introducem acea ordonanţă prin care să restructurăm tot sectorul de cercetare agricolă. Vom oferi detalii pe parcurs, pe măsura ce avansăm", a precizat Constantin.

În opinia şefului MADR, proiectul de ordonanţă privind restructurarea sectorului de cercetare agricolă va ajunge pe masa Guvernului, cel mai probabil, în luna aprilie, iar viziunea de moment este ca România să deţină patru mari institute de cercetare.

"Astăzi, după o perioadă destul de lungă am ajuns la o soluţie de compromis, nu doar să salvăm cercetarea ci şi să o punem pe culoarul dezvoltării, al performanţei. Dacă ar fi după mine ar trebui să avem patru mari institute de cercetare, unul pe producţie vegetală, unul pe horticultură-legumicultură, altul pe zootehnie şi unul, eventual, pe îmbunătăţiri funciare. Aceasta este viziunea de moment, dar încă nu avem discuţiile încheiate. Eu sper ca până în luna aprilie să avem ordonanţa pregătită şi să mergem cu ea pe masa Guvernului", a adăugat ministrul Agriculturii.

Federaţia sindicală din domeniul agricol - Agrostar a cerut recent scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), restructurarea acestora şi autofinanţarea pe baza proiectelor.

"Solicităm ca ASAS să rămână un for ştiinţific, fără să aibă legatură cu finanţarea staţiunilor de cercetare, întrucât a demonstrat că nu are capacitatea de a reorganiza aceste unităţi. Amintim faptul că la un moment dat staţiunile de cercetare agricolă au beneficiat de o ştergere a datoriilor, pentru a se putea redresa, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Actuala formă de organizare a dus la un dezastru, la un jaf sistematic asupra unităţilor de cercetare care au pierdut suprafeţe importante de teren şi au încheiat contracte dezavantajoase. Singura politică de până acum a fost cea a intereselor. Cerem ca această situaţie să înceteze. S-a ajuns la situaţia aberantă ca tractoristul de la staţiunea de cercetare să fie asimilat funcţionarului public", a afirmat săptămâna trecută secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu.

Federaţia Agrostar propune o inventariere a terenurilor pe care le mai deţin staţiunile de cercetare şi organizarea acestora pe trei zone de cercetare: vegetal, zootehnie şi horticultură. De asemenea, se impune o refacere a managementului şi întocmirea unor strategii pe domenii, împreună cu Ministerul Agriculturii.

"Printre propunerile noastre se regăsesc şi cele legate de readucerea soiurile româneşti de seminţe, adaptarea soiurilor de cereale, în funcţie de schimbările climatice, refacerea patrimoniului genetic în zootehnie şi accesarea, împreună cu agricultorii, de fonduri europene. Încheierea unor parteneriate cu agricultorii şi accesarea de fonduri europene ar putea asigura şi salarii mai mari pentru angajaţi. În prezent, se ştie că salariile angajaţilor din cercetare sunt indecent de mici şi, deşi există staţiuni care au venituri considerabile şi ar putea majora salariile, actuala forma de organizare nu permite acest lucru", a subliniat Horaţiu Raicu.

Sectorul de cercetare agricolă a suferit în ultimii 25 de ani o presiune fantastică asupra fondului funciar şi o presiune de destabilizare, în condiţiile în care suprafeţele de teren dedicate cercetării s-au redus de la 156.000 de hectare la numai 28.000 de hectare, iar de la 121 de unităţi de cercetare s-a ajuns la doar 57. De asemenea, numărul de cercetători a scăzut de la 3.050 în anii '90, la circa 600 în prezent. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Carmen Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.