Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 ian /Agerpres/ - În jur de două milioane de bugetari ar putea beneficia de creşteri salariale începând cu 1 ianuarie 2016, în urma revizuirii Legii salarizării unitare, a estimat, joi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Potrivit acesteia, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai ministerelor Muncii, Finanţelor, Dezvoltării şi Administraţiei pentru a lucra la acest proiect.
"Deocamdată, noi am constituit un grup de lucru format din Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării şi al Administraţiei, astfel încât să vedem cum putem să reuşim ca, de la 1 ianuarie 2016, salarizarea în sectorul bugetar să fie una corectă. În momentul în care vom avea o formă finală în urma discuţiilor vom putea veni cu mai multe clarificări", a declarat ministrul Rovana Plumb, la România TV.

Ea a precizat că în prezent există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.
"Cert este că în momentul de faţă avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toţi salariaţii din România: creşterea salariului minim pe economie, care, după cum bine ştiţi, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei şi, bineînţeles, cele două sectoare bugetare foarte importante - sănătatea şi educaţia unde, începând cu 2014, am prevăzut creşterile de salarii, aşa cum ne-am angajat", a explicat şeful de la Muncă.

Întrebată dacă există vreo estimare cu privire la numărul de salariaţi care ar putea beneficia de salarii majorate de la 1 ianuarie 2016, Rovana Plumb a răspuns: "Până la sfârşitul anului, în funcţie de cum vom prognoza şi pentru 2016, în jur de 2 milioane de persoane". AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.