Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 ian /Agerpres/ - Comisia Europeană va transmite, până la finele lunii ianuarie, observaţiile finale şi un acord de principiu pentru primele măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), astfel încât în ultima săptămână din februarie să putem deschide sesiunile pentru primirea proiectelor, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.

"De la începutul anului, noi am trimis oficial scrisori la Comisia Europeană prin care îi rugăm să grăbească evaluarea programului (PNDR - n.r.) şi să închidă comentariile pe măsuri. Am avut o întâlnire finală în luna noiembrie din 2014, dar se pare că se tot redeschid discuţii pe comentarii, de formă nu de fond, care întârzie procesul privind acordul pe măsuri. Acum am primit răspuns că până la sfârşitul lunii ianuarie o să ne trimită observaţiile finale şi un acord de principiu pentru trei măsuri, respectiv pentru investiţii în ferme, tineri fermieri şi sprijinul pe LEADER, iar cât de curând şi observaţiile finale pe toate măsurile din PNDR, astfel încât să închidem discuţiile pe întreg programul şi să putem lansa toate măsurile de finanţare", a precizat Turtoi.

Oficialul MADR a menţionat că toate aceste aspecte vor fi discutate cu Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală la reuniunea Consiliului de Miniştri ai Agriculturii din 26 - 27 ianuarie 2014 de la Bruxelles.

"Trebuie să avem un acord de principiu pe cele trei măsuri, prin care să se spună că a fost încheiată negocierea tehnică. Luni (26 ianuarie n.r.) voi merge împreună cu ministrul Agriculturii (Daniel Constantin - n.r.) la Consiliul de Miniştri de la Bruxelles, unde vom avea o întâlnire cu comisarul Phil Hogan, iar subiectul principal va fi legat de accelerarea analizei PNDR. Am avut o discuţie anul trecut, care se tot lungeşte cu tot felul de observaţii ciudate, de formă nu de fond, şi care ne pun să detaliem anumite observaţii care, de altfel, au fost închise. Acum vor să intre în mai multe detalii, deşi au fost de acord ca în noul PNDR să nu intrăm în toate detaliile posibile, ca să nu fim nevoiţi să modificăm programul în cazul în care anumite lucruri trebuie interpretate altfel. Am convenit să lăsăm doar un cadru general şi să intrăm în detalii în legislaţia naţională. Vom încerca acum să le reformulăm, ca să le înţeleagă, dar să nu le prindem în program, pentru că, în caz contrar, dacă un principiu de selecţie trebuie interpretat altfel, trebuie să schimbăm din nou PNDR", a explicat George Turtoi.

România trebuie să aprobe legislaţia naţională aferentă, similară cu cea din vechiul program, după obţinerea acordului de principiu de la Comisie şi să publice toate documentele pentru consultare, iar ulterior, la finele lunii februarie sau începutul lunii martie, vor putea fi deschise primele sesiuni de primire de proiecte.

"După obţinerea acordului de principiu trebuie să scoatem legislaţia naţională aferentă, respectiv o Hotărâre de Guvern similară cu HG 224 a programului trecut, o ordonanţă privind fluxul financiar, precum OUG 74 pentru PNDR 2007-2013, trebuie constituit Comitetul de Monitorizare şi întrunirea acestuia pentru stabilirea criteriilor de selecţie şi a punctajelor pe criterii, emiterea ghidului solicitantului şi a procedurilor de lucru. Noi vom pune pe site actele normative cu detalii, criteriile de selecţie, explicarea principiilor de selecţie din program, inclusiv ghidurile şi studiile pentru potenţialul agricol şi de procesare elaborat la nivel naţional de Institutul de Economie Agrară şi de consultantul PNDR. Ulterior, vom deschide cele trei măsuri, cel mai probabil în ultima săptămână din februarie", a adăugat secretarul de stat în MADR.

Toate proiectele din noul PNDR, mai puţin cele pe măsurile privind tinerii fermieri şi fermele mici, se vor depune online şi vor fi sesiuni continue pe parcursul unui an, cu rapoarte de selecţie lunare sau trimestriale, în funcţie de numărul proiectelor depuse.

Noul PNDR 2014 - 2020 are alocată o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro contribuţia naţională.

Măsura privind investiţiile în ferme are alocată o sumă totală pentru perioada de programare de 7 ani de 892,32 milioane de euro, inclusiv contribuţia naţională de 134,35 milioane de euro, iar măsura dedicată tinerilor fermieri, aproape 445 milioane de euro, din care 44,5 milioane de euro reprezintă contribuţia naţională. Programul LEADER, dedicat Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) are prevăzută o sumă de 2,16 milioane de euro pentru elaborarea strategiei şi zonei.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.