Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 dec /Agerpres/ - Românii consumă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou peste 7,3 milioane de cozonaci, 1,5 milioane de porci şi peste 160 de milioane de ouă, iar toate acestea sunt 'stinse' cu 50 de milioane de litri de vin şi sunt asezonate cu specilităţi de ciocolată sau cafea, relevă estimările furnizate AGERPRES de producători şi procesatori.

* Fermele comerciale intră pe piaţă cu 500.000 de porci, în perioada Crăciunului; 1 milion de porci provin din gospodării

În România se sacrifică în perioada Crăciunului peste 1,5 milioane de porci, în jur de 30% din totalul animalelor sacrificate într-un an întreg, din care în jur de 450.000 -500.000 de capete provin din fermele comerciale, iar diferenţa este reprezentată de sacrificările din gospodăriile proprii.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, afirmă că preţurile sunt mai mici cu 10-15% în 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, carnea de porc în viu fiind vândută, în medie, în această perioadă cu 5 lei/ kg, sub preţul de cost al producătorului român.

"Orice porc care provine dintr-o fermă comercială din România este livrat în pierdere de producători, adică sub preţul de cost, care este în jur de 5,5 lei pe kilogram în viu. Preţurile distorsionate din afară apărute din cauza embargoului rusesc se văd şi la noi, pentru că "au căzut" cu 10-15 procente în partea a doua a acestui an. Acum vindem carnea de porc în viu, în medie, cu 5 lei pe kilogram", a declarat pentru AGERPRES Ioan Ladoşi. Acesta a subliniat că scăderile de preţuri vor avea efecte pozitive asupra consumului, însă pierderile vor fi preluate în totalitate de producătorii români.

Preşedintele APCPR estimează că, pentru întregul an 2014, vor fi livraţi către piaţa din sistemul comercial peste 3,5 milioane de porci, din care 2,5 milioane din exploataţiile din România, iar aproximativ un milion sunt purceluşi aduşi din import pentru îngrăşare şi livrare ulterioară.

Conform datelor INS, în anul 2013, în gospodării şi în unităţile specializate au fost tăiaţi în total 4.876.000 de porci, din care 34% au fost sacrificaţi în ultima lună a anului.

* Vânzările de tobă, caltaboş sau cârnaţi, în creştere cu 15% în decembrie

Produsele tradiţionale din carne de porc, precum toba, caltaboşul sau cârnaţii întregesc meniurile românilor de Crăciun, iar procesatorii se orientează în această perioadă către astfel de produse, pentru a satisface toate gusturile.

"În această perioadă s-au dublat promoţiile pentru produsele din carne de porc, pentru că avem un preţ mai bun la materia primă provenită din import. Nu putem spune că vom ieftini produsele finale, pentru că tot ceea ce se întâmplă acum este temporar şi dacă preţul cărnii de porc va creşte în perioada următoare este foarte greu să ridici ulterior preţurile la consumatori, aşa că am dublat numărul promoţiilor, fără să scădem preţurile. Acest lucru se vede în consum, pentru că acesta este, în medie, cu 15% mai mare decât anul trecut în această perioadă", a precizat pentru AGERPRES Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii.

Consumul mediu de produse din carne de porc al unui român este în creştere faţă de anii trecuţi, ajungând la 33 de kilograme pe locuitor într-un an, însă rămâne cu 15-20% mai mic decât media din Uniunea Europeană.

* Patiserii scot pe piaţă 7,3 milioane de cozonaci

În această perioadă şi patiserii se laudă cu creşterea consumului de cozonaci, în condiţiile în care românii consumă în perioada sărbătorilor de iarnă de circa zece ori mai mulţi cozonaci decât într-o lună obişnuită.

Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu, estimează că vor intra pe piaţă circa 7,3 milioane de cozonaci, o cifră uşor în creştere faţă de anii trecuţi, însă preţurile rămân neschimbate.

"Estimez că vom avea vânzări de circa 7,3 milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor de iarnă. Preţurile au rămas nemodificate faţă de anul trecut, fiind situate între cinci şi 40 de lei pe bucată", a declarat pentru AGERPRES preşedintele ROMPAN, adăugând că peste 80% dintre consumatorii români preferă cozonacii tradiţionali în defavoarea celor din import, care sunt oferiţi mai mult pentru cadouri, decât pentru consumul propriu.

* Românii consumă 160 de milioane de ouă, numai în luna decembrie

Potrivit preşedintelui Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van, în luna decembrie, românii cumpără în jur de 160 de milioane de ouă, cu 50% mai mult comparativ cu o lună obişnuită.

'În decembrie, vânzările de ouă cresc de regulă cu circa 50% comparativ cu o lună obişnuită, respectiv de la 110-120 de milioane de ouă la peste 160 de milioane de ouă vândute din fermele avicole, nu de la ţărani din curte. Am făcut zilele trecute o analiză pe preţuri şi acestea sunt la fel ca anul trecut la poarta fermei. Nu este nicio diferenţă faţă de anul trecut, adică în jur de 0,31 - 0,32 lei lei pe bucată, fără TVA', a declarat pentru AGERPRES Ilie Van.

Reprezentantul crescătorilor de păsări afirmă că este posibil ca în magazine preţul ouălor să fie mai ridicat în această perioadă, dar majorarea nu provine de la producători. "La noi nici nu poate fi vorba", spune Van. Pe rafturile magazinelor ouăle se vând cu preţuri începând de la 0,55 lei pe bucată până la 0,8 lei, în timp ce ouăle ecologice pot ajunge şi la 1,2 lei/bucata.

* În decembrie, românii preferă vinurile roşii, iar consumul creşte cu 50% faţă de o lună normală

Şi consumul de vin creşte cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, în medie, românii beau cu 50% mai mult vin faţă de o lună obişnuită. Potrivit directorului general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, românii preferă în această perioadă vinuri roşii, iar consumul total de vin este estimat la 50 de milioane de litri numai în luna decembrie, din care doar 40% provine din piaţa fiscalizată.

"În această perioadă a anului, vânzările cresc de obicei cu circa 50% faţă de o lună normală, dar acest an este unul oarecum atipic, deoarece producţia de vinuri ale micilor producători (autoconsumul) nu a fost foarte mare şi lunile octombrie - decembrie au avut cote bune de piaţă în privinţa comerţului fiscalizat de vinuri. Deşi nu avem studii de piaţă, consumul total de vin în decembrie este estimat la 50 de milioane de litri, dar numai 40% provine din piaţa fiscalizată", a spus pentru AGERPRES Ovidiu Gheorghe.

Consumul anual de vin în România este de 25 de litri pe cap de locuitor şi reprezintă doar jumătate din consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, în Franţa se consumă 58 litri/cap de locuitor, iar în Italia 53 de litri/cap de locuitor. Reprezentantul PNVV a adăugat că în 2014 piaţa vinului a început să se revigoreze, mai ales pe segmentul de vinuri medium şi premium, estimările arătând o creştere de circa 12-15% pe tot anul.


* Consumul de ciocolată, în uşoară creştere

În privinţa ciocolatei, datele statistice arată o creştere uşoară a consumului în ultimul an, după o scădere continuă din 2008, acesta fiind estimat la 1,7 kilograme pe cap de locuitor, spre deosebire de ţările occidentale, unde media este de 10 kilograme, conform unor date furnizate de companiile de profil.

În 2012, consumul de ciocolată în România a fost de 29,6 milioane de kilograme, în scădere cu aproape 5% comparativ cu anul precedent. Vârful consumului de ciocolată a fost atins în 2008, când volumul a ajuns la 39 milioane de kilograme, adică 1,9 kilograme per capita. Românii, peste 80%, preferă ciocolata cu lapte.

* Vânzările de produse alimentare vor creşte cu 70-75%, până la finele anului

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA), estimează că în decembrie vânzările de produse alimentare de bază au crescut deja cu circa 60% faţă de lunile anterioare, iar până la finele anului pot înregistra o creştere de 70-75%.

"Este firesc, sunt Sărbători şi lumea îşi cumpără de toate. Dacă până acum vânzările de produse alimentare au crescut cu 60%, cred că până la sfârşitul anului, de Revelion vom vedea chiar o creştere de 70-75%. Este o situaţie aproximativ asemănătoare cu cea de anul trecut în luna decembrie, nu sunt salturi sau diferenţe foarte mari ca şi volum de vânzări", a spus pentru AGERPRES Dragoş Frumosu.

Acesta s-a arătat revoltat de preţurile practicate de unii comercianţi, care profită de dorinţa românilor de a cumpăra produse tradiţionale la masa de Crăciun, preparate din porcul crescut în ogradă şi scot pe piaţă jumări la 50 de lei/ kg sau chiar şorici la 60 de lei pe kilogram.

"Din păcate, mai sunt comercianţi care se joacă cu preţurile şi e un lucru urât, este lipsă de respect pentru români. Cred că şi noi suntem de vină pentru că ar trebui să cumpărăm în ultimele zile, să îi lăsăm cu marfa pe masă să se strice. În mod normal o astfel de atitudine poate îi determina ca altădată să nu mai facă aşa ceva. Vă dau exemplu, măcelarii particulari, spun că vin cu porcul luat de la ţărani, cu şorici pârlit şi jumări făcute în mod tradiţional, şi speculând acest lucru, vin cu produse mult mai scumpe decât ar trebui să fie în mod normal, cu jumări la 40-50 lei sau şorici la 60 de lei pe kilogram. Poţi să iei fleica din industria cărnii la 15-16 lei kilogramul şi să faci câte jumări vrei şi mai ai şi untură. Aceştia nu sunt comercianţi, ci speculanţi", afirmă Frumosu.

El a mai adăugat că autorităţile competente trebuie să verifice pe lângă reţetele produselor şi gramajul, deoarece în perioada Sărbătorilor s-a "împământenit" să cumperi în loc de un kilogram de cozonac, cât scrie pe etichetă, doar 900 de grame de produs.

"Cred că ar fi bine ca aceste firme să fie aspru penalizate şi nu ştiu dacă nu există şi vreo lege prin care acestea să fie făcute publice, astfel încât să le ocolim", a mai spus preşedintele FNSIA.

* Bugetul românilor pentru masa de Crăciun şi Revelion - 602,21 lei în 2014

Bugetul mediu pe care românii au declarat că l-au alocat în acest an pentru Crăciun şi Revelion strict pentru mâncare şi băutură (carne, cozonac, băuturi răcoritoare, fructe) este de este de 602,21 lei, comparativ cu 600,76 lei în 2013. Suma este în creştere faţă de bugetul pentru 2012 - 501 lei - şi 422 de lei în 2011.

În total, românii din mediul urban alocă un buget de aproximativ 1.500 lei pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă, la fel ca şi bugetul de anul trecut, conform unui studiu de piaţă realizat de MEDNET Marketing Research Center.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.