Râmnicu Vâlcea, 12 aug /Agerpres/ - În anii '70-'80, primele utilaje ale companiilor de construcţii au început amenajarea cursului râului Olt.
"Nu vă mint, eram tânăr pe vremea aceea, când au venit primele excavatoare aici în luncă, ţăranii au pupat cupele mai ceva ca pe icoane în biserică. Aveau lacrimi în ochi, parcă venise Dumnezeu pe pământ", afirmă Ion Horăscu, actualul primar din comuna vâlceană Prundeni.
Râul Olt, al doilea ca debit din România, s-ar putea spune că este primul din ţară regularizat în totalitate, având pe teritoriul judeţului Vâlcea 13 hidrocentrale în funcţiune: începând cu cea de la Robeşti şi continuând cu cele de la Cornetu, Gura Lotrului, Turnu, Călimăneşti, Dăeşti, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Băbeni, Ioneşti, Zăvideni şi Drăgăşani şi încă una în construcţie la Câineni. Majoritatea au fost construite între anii '70-'90. Doar două au fost finalizate după 1989.
"Oltul, ca orice râu de munte, a pus dintotdeauna probleme, atât localităţilor de Valea Oltului, în zona defileului şi a Ţării Loviştei, dar mai ales în zona de sud, unde în fiecare an, fie toamnă, fie primăvară sau atunci când ploua torenţial, ieşea din matcă şi inunda toată zona arabilă", spune prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.
Astfel, la jumătatea anilor '70, autorităţile au demarat proiectul cunoscut pentru cei care au învăţat geografia până în 1989, sub denumirea de "salba de hidrocentrale de pe râul Olt". Adică un sistem de amenajări hidroelectrice care să fie util pe trei direcţii - regularizarea cursului şi a debitelor prin baraj, producerea de energie electrică folosind forţa apei şi irigarea terenurilor agricole cu apa strânsă în lacurile de acumulare. Mai nou, există şi o patra direcţie economică, turismul, în sensul utilizării lacurilor de acumulare în scop de agrement.
"Principiul de realizare a unei hidrocentrale, simplificat constă în câteva etape. Devierea apelor prin mutarea artificială a albiei pentru a se putea construi obiectivul, în faza I, construcţia obiectivului, în principal a barajului şi a digurilor, readucerea apelor în zona iniţială, acumularea şi dirijarea lor prin centrală în faza a II-a, şi faza finală - montarea hidroagregatelor în centrală şi implicit punerea în funcţiune", declară inginer Mihai Sporiş, fost director al Hidroelectrica Vâlcea.
Până în 1989, aceste operaţii nu durau mai mult de trei-patru ani, lucrându-se simultan la mai mult de trei hidrocentrale. De aceea, 11 dintre amenajările amintite au fost executate în aproximativ 10 ani, în acest timp consacrându-se ca branduri ale industriei româneşti firme ca Energomontaj, Hidroconstrucţia, UCM Reşiţa, Lugomet, Caromet şi, în cele din urmă, beneficiarii lucrării, actuala Hidroelectrica. În 1989 a început construcţia ultimei hidrocentrale de pe teritoriul judeţului Vâlcea, CHE Câineni, care astăzi, din cauza situaţiei economice în care se găseşte Hidroelectrica (insolvenţă), se află în regim de conservare.
Dar istoria hidroenergeticii vâlcene a început la jumătatea anilor '60, atunci când s-a realizat cel mai amplu şi complex sistem hidroenergetic, amenajarea Lotru-Ciunget. Amenajarea potenţialului hidroenergetic al râului Lotru s-a realizat între anii 1965-1985 şi are o importanţă deosebită. Prin cei 160 de kilometri de galerii de aducţiune şi printr-un sistem complex de captări şi derivaţii, concentrează debitele din bazinele limitrofe într-o singură acumulare, Vidra, al treilea lac de acumulare ca mărime din România.
Potenţialul mediu anual al bazinului Lotru este de 1.243 GWh, din care 510 MW revin CHE Ciunget, cea mai mare ca putere instalată de pe râurile din interiorul ţării şi a doua după Porţile de Fier II. Valorificarea energetică a debitelor acumulate în lacul Vidra se realizează în trei trepte de cădere, situate între cotele 1.289 m şi 300 m, în centralele Ciunget, Malaia şi Brădişor, Ciunget şi Brădişor fiind, de altfel, centrale subterane. Pentru această amenajare au fost create şase lacuri artificiale - Vidra, Petrimanu, Galbenu, Jidoaia, Malaia, Brădişor.
Vâlcea este, astfel, judeţul numit, pe drept cuvânt, capitala hidroenergeticii. Are cele mai multe amenajări de acest gen din ţară, iar Oltul şi Lotrul sunt două râuri regularizate. Din păcate, zeci şi sute de muncitori şi-au pierdut viaţa pe şantierele acestor lucrări complexe.
Ca un fapt divers, în 1980, Nicolae Ceauşescu şi-ar fi dorit o singură hidrocentrală mare pe defileul Oltului, construită în zona actualei CHE Cornetu, spune Mihai Sporiş. Aceasta ar fi fost una uriaşă, cu un lac de acumulare care s-ar fi întins pe aproximativ 40 de kilometri, până spre judeţul Sibiu. Tot el a renunţat la proiect, dându-şi seama că trebuia să strămute două localităţi şi să ridice şoseaua şi calea ferată la o înălţime de peste 50 de metri, pe versantul muntelui, pe o lungime de 40 de kilometri. Zona geografică cunoscută sub numele de Depresiunea Loviştei ar fi dispărut sub apă. De aceea, în locul acelei megahidrocentrale, au apărut doar hidrocentralele de la Cornetu, Robeşti, Câineni şi Lotrioara (în execuţie în judeţul Sibiu).
Amplele lucrări hidroenergetice de pe Lotru şi Olt au schimbat efectiv relieful din zona de nord a judeţului Vâlcea. Au existat, desigur, controverse pe această temă. Personalităţi din domeniul ecologiei afirmă că, de fapt, aceste lucrări au atras cu sine o mare catastrofă făcută de om, schimbându-se ecosisteme, fauna şi flora zonală fiind afectate prin defrişări, detonări, urbanizări. Se spune că specii de peşti care obişnuiau să migreze pe firul Oltului au dispărut, după ce acesta a devenit doar o reţea de lacuri legate între ele prin cascade. Insula Ostrov din Călimăneşti, un parc cu valoare balneară şi dendrologică deosebită, a fost sacrificată, deşi ar fi putut fi salvată, după unele opinii, dacă CHE Călimăneşti ar fi fost amplasată ceva mai jos pe firul Oltului. Există însă şi voci ale ecologiştilor care spun că Vâlcea a câştigat "nu mai puţin de şapte delte, ecosistemele din zona lacurilor de acumulare de pe firul mijlociu al Oltului având în prezent o vegetaţie şi faună specifice deltei", precizează prof. dr. Gheorghe Ploaie.
Mutaţii importante s-au produs şi sub aspect demografic, deschiderea şantierelor în anii '70-'80 atrăgând români din toate colţurile ţării, oraşe ca Brezoi, Băbeni şi cartiere ale municipiului Râmnicu Vâlcea mărindu-şi simţitor populaţia.
Au fost afectate situri arheologice şi monumente istorice, însă, din fericire trei, obiective majore ale patrimoniului cultural şi istoric au fost salvate. Castrul roman Arutela şi ruinele bisericii Cozia Veche au fost strămutate şi reconstituite pe amplasamente noi, iar biserica Schitului Ostrov, construită de Neagoe Basarab în secolul al XVI-lea, a fost supraînălţată împreună cu o parte din Insula Ostrov.
Revenind însă la complexa amenajare hidroenergetică Lotru-Ciunget şi "salba de hidrocentrale de pe râul Olt", în primul rând trebuie subliniat faptul că a fost o realizare economică de o importanţă de netăgăduit, la care se adaugă, tot cu semnificaţie majoră, curmarea dezastrelor produse periodic de ieşirea din matcă a Oltului, consemnate pentru prima dată în istorie prin distrugerile aduse castrelor romane ce formau pe malul lui stâng linia fortificată Limes Alutanus, dar şi de viiturile de nestăpânit ale Lotrului.
'Dacă Oltul şi Lotrul nu ar fi fost regularizate, acum în vara lui 2014, la potopul care a fost, am fi avut parte de o catastrofă, o treime din judeţ era sub ape, dacă nu mai mult", a conchis prefectul Dumitru Cornoiu. AGERPRES/(AS - autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frăţilă)