Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 iul /Agerpres/ - Grupul CEZ are ca obiectiv întărirea şi stabilizarea operaţiunilor curente din România, nu are intenţia de a se retrage de pe piaţă, dar nici nu are ca obiectiv la acest moment o achiziţie majoră, a declarat joi, la o întâlnire cu presa, noul country manager al Grupului CEZ în România, Martin Zmelik.
'Cred cu tărie în piaţa de energie din România, din două motive - în primul rând are un potenţial foarte ridicat, combinat cu faptul că este o piaţă emergentă care oferă multe oportunităţi (...) Pe partea de distribuţie suntem foarte echilibraţi şi nu ne gândim să ne retragem, pe partea de regenerabile este un pic mai complicat în ziua de azi', a afirmat Zmelik, care a adăugat că Grupul CEZ a decis să oprească căutarea unui investitor pentru parcul eolian pe care îl deţine în România, în Dobrogea, cel mai mare din Europa, şi să păstreze acest parc eolian.
Întrebat de jurnalişti dacă CEZ ar putea achiziţiona din activele scoase la vânzare de Enel, Zmelik a spus că 'în general, orice achiziţie mare nu este un obiectiv în acest moment'.
'Investiţiile se vor baza pe portofoliul existent şi dezvoltarea activităţilor curente. Ne concentrăm pe investiţii în proiecte de eficienţă energetică', a adăugat oficialul CEZ România.
Grupul CEZ România asigură alimentarea cu energie electrică în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman şi, potrivit reprezentanţilor companiei, consumul în această regiune a scăzut constant, dar uşor în 2014 comparativ cu anul trecut.
În primul semestru din 2014, consumul de energie electrică în regiunea fost de 3,2 TWh, iar pe întregul an 2013 de 6,5 TWh. În total, CEZ a furnizat 9 TWh în 2013, diferenţa faţă de consum fiind reprezentată de tranzit şi pierderi tehnice şi comerciale.
CEZ a reuşit să reducă pierderile în cele şapte judeţe cu 150 GWh, cam cât producţia pe o lună a parcului eolian, potrivit directorului financiar, Karel Kral, la 1,15 TWh pe an, de la 1,3 TWh în 2011.
Potrivit directorului de operaţiuni, Doina Vornicu, în judeţul Dolj, pierderile sunt de 30% (aproape o treime din energia livrată nu se regăseşte în facturi - n.r.). O parte din această pierdere este una tehnică, în reţea, dar ponderea acesteia nu poate depăşi 10-12%, restul fiind estimat de CEZ ca şi pierdere comercială din cauza consumului ilicit. În Gorj, spre exemplu, pierderile sunt de numai 6%.
'Există zone şi Strehaia este una din aceste zone în care ne este foarte greu să avem o evidenţă clară a consumului şi a consumatorilor. În plus, este greu să găseşti pe cineva cu acte în regulă să poţi face un contract de furnizare (...) Când apelăm la autorităţile locale, ne sprijină cu drag, dar nici ei nu au aceste date', a spus Vornicu, care a adăugat că Grupul CEZ încearcă să nu mai ofere tehnic posibilitatea consumului ilegal de energie.
În ceea ce priveşte energia facturată, rata de încasare a facturilor este de 97%, iar 3% sunt rău-platnici, a precizat Karel Kral. Factura medie în Oltenia este de 100 KWh lunar, respectiv circa 50 de lei cu toate taxele.AGERPRES/(AS-autor:Ady Ivaşcu, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.