COD ROSU: 24-06-2021 ora 10 Intre temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate se va semnala temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 iul /Agerpres/ - Piaţa de leasing operaţional a înregistrat, în primul semestru din 2014, o creştere de 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, depăşind pragul de 45.000 de unităţi, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional /ASLO/ remis, marţi, AGERPRES.
În primele şase luni ale anului au fost înmatriculate aproximativ 5.400 de autovehicule noi de către companiile de leasing operaţional, mai mult decât dublu faţă de prima jumătate a anului trecut, reprezentând peste 15% din totalul înmatriculărilor de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare noi.
Evoluţia înregistrată în primele şase luni din 2014 se suprapune peste o perioadă de creştere economică şi de relansare a vânzărilor de autovehicule, menţionează comunicatul ASLO.
Conform datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional, în topul primelor cinci companii membre intră LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi Fleet Management Services.
ASLO estimează că piaţa totală de leasing operaţional ar putea ajunge la 47.000 de unităţi, la finalul anului 2014, având în vedere interesul pentru leasing operaţional şi servicii de management de flote, manifestat prin creşterea numărului de solicitări din partea companiilor deţinătoare de parcuri auto.
'Cererea pentru servicii de leasing operational şi management de flota auto a crescut semnificativ în prima parte a acestui an, iar rezultatele nu au întârziat să apară, trendul fiind concretizat prin încheierea unui număr sporit de contracte faţă de anul 2013. La aceasta au contribuit atât relansarea investiţiilor, prin majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene, cât şi creşterea competitivităţii, care a determinat o reducere a costurilor pentru clienţii finali', a declarat preşedintele ASLO, Daniel Ivan.
La nivelul membrilor asociaţiei, care reprezintă 90% din total piaţă, domină în continuare serviciile complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 69%, urmate de management de flote 23%, restul reprezentând leasing operaţional (exclusiv finanţare).
Potrivit ASLO, se observă, ca tendinţă, o migrare a preferinţelor către maşini din clasa mică şi compactă, cu o motorizare sub 1,6 litri şi costuri scăzute de operare.AGERPRES/(AS - autor: Ady Ivaşcu, editor: Daniel Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.