Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 mai /Agerpres/ - Procesatorii şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe mai pot depune doar miercuri, 14 mai 2014, declaraţia anuală de cotă de lapte, altfel riscă aplicarea unor penalităţi, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
"Producătorii care nu depun în termenul legal declaraţia anuală de vânzări directe vor pierde cota de lapte prin retragere la rezerva naţională precum şi dreptul de a beneficia de sprijinul financiar acordat prin măsurile prevăzute în cadrul Politici Agricole Comune (PAC). Cotele individuale nu vor fi retrase la rezerva naţională dacă producătorii deţinători de cotă vor transmite împreună cu declaraţia anuală şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, cumpărătorii de lapte (procesatorii) care nu depun în termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate vor fi penalizaţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai.
Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01% din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Această sumă poate să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 de euro.
De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la producători, prin retragerea autorizării.
Pe baza declaraţiilor anuale, APIA stabileşte dacă România depăşeşte cota naţională de lapte, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, din care două milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare. Depăşirea acestei cantităţi urma să atragă penalizări de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată peste cotă, iar în cazul în care cantitatea de lapte produsă este mică, României i se putea diminua cota pentru următorii ani. În anul de cotă 2012/2013, vânzările directe au fost de 1,7 milioane de tone. România mai are, la ora actuală, 1,07 milioane bovine faţă de 1,6 milioane în 2007.
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, România riscă să se confrunte cu o creştere a importurilor de lapte la preţuri mai mici din cauza eliminării cotelor de lapte la nivelul Uniunii Europene din 2015.
România a importat, în 2013, o cantitate de lapte brut de 96.240 de tone, în creştere cu 62,4% faţă de 2012 (59.267 tone), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.