Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită autorităţilor române soluţii viabile de dezvoltare durabilă a industriei de transport rutier, în condiţiile în care transportul rutier de mărfuri a fost anul trecut principalul contributor la exportul de servicii al României, peste întreaga ramură de servicii telecom şi IT.

"Aproape un sfert din exportul total de servicii al României din 2017, de peste 20 de miliarde de euro, a fost realizat de ramura transportului rutier de mărfuri, fiind principala ramură contributoare la exportul de servicii, arată datele Băncii Naţionale a României, analizate de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). În 2017, transportul rutier de mărfuri a contribuit cu 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României, în condiţiile în care transportul aerian a reprezentat 758 milioane euro, transportul maritim - 167 de milioane de euro, transportul feroviar - 122 de milioane de euro, alte servicii auxiliare de transport - 93 de milioane de euro. În analiza principalelor ramuri contributoare la exportul de servicii, serviciile de transport au totalizat 6,1 miliarde euro, de 1,5 ori mai mult decât serviciile de telecom, informatice şi informaţionale (3,9 miliarde euro). Defalcat, cu 4,75 miliarde euro, serviciile de transport rutier de mărfuri au avut o contribuţie cu 22% mai mare decât întreaga ramură de servicii telecom şi IT la exportul de servicii al României", afirmă UNTRR, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Având în vedere contribuţia importantă a transporturilor rutiere la economia României, UNTRR solicită Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului soluţii viabile care să asigure menţinerea competitivităţii şi continuarea dezvoltării industriei de transport rutier din România, prin adresarea cu prioritate a problemelor urgente cu care se confruntă companiile româneşti de transport rutier.

Astfel, printre solicitările urgente ale UNTRR se numără: recunoaşterea actualei crize a şoferilor profesionişti ca fiind o prioritate naţională şi alocarea de fonduri europene pentru creşterea angajării în sectorul transporturilor rutiere; implementarea unei noi scheme de rambursare a accizei suplimentare, după ce preţul motorinei a crescut cu peste 1 leu/litru faţă de luna august 2017, ultima lună înainte de majorarea accizei la carburanţi; o acţiune fermă a autorităţilor române pentru excluderea transporturilor rutiere din cadrul de aplicare al Directivei Detaşării Lucrătorilor, ale cărei interpretări protecţioniste în statele vest-europene au condus la impunerea salariilor minime din aceste ţări transportatorilor români, pentru transporturile rutiere internaţionale operate de şoferii lor pe teritoriul acestora; sprijin şi o intervenţie urgentă pentru reducerea perioadei nejustificat de lungi de înmatriculare a autovehiculelor comerciale în România, afectând activitatea transportatorilor rutieri pentru care autovehiculele comerciale reprezintă principalele mijloace de producţie.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.