În luna ianuarie 2018, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, 261 de euro pe lună, urmată de Lituania, 400 de euro, şi România, 408 euro, arată datele publicate vineri de Eurostat.
La nivel general, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro pe lună în statele membre din estul UE şi de peste 1.000 de euro în nord-vestul UE, în frunte fiind Luxemburg (1.999 de euro pe lună), Irlanda (1.614 euro), Olanda (1.578 euro), Belgia (1.563 euro), Germania şi Franţa (ambele cu 1.498 de euro pe lună).
Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.048 de euro pe lună în ianuarie 2018.
În UE, doar 22 dintre cele 28 de state membre au un salariu minim pe economie, ţările care nu au un astfel de salariu fiind: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.
Eurostat precizează că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape opt ori mai mare decât cel mai mic. Însă decalajele salariale în rândul statelor membre sunt mai mici dacă sunt eliminate diferenţele de preţuri. Exprimate la paritatea standard a puterii de cumpărare (PPS), salariul minim din Bulgaria este de 546 PPS şi de 1.597 PPS în Luxemburg ceea ce înseamnă că cel mai mare salariu minim din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai mic. În România, salariul minim exprimat în paritatea standard a puterii de cumpărare este de 808 PPS, mai mare decât cel de 787 PPS din Portugalia.AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.