Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin pentru modificarea metodologiei de stabilire a preţului de referinţă la gazele naturale în funcţie de care se vor calcula redevenţele datorate bugetului statului de către producători, care ţine cont de preţul gazelor la bursa din Austria.

 

Astfel, preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se stabileşte lunar, în funcţie de o formulă care include preţul mediu al tranzacţiilor efectuate în luna anterioară perioadei pentru care se calculează preţul de referinţă la Central European Gas Hub (CEGH) AG, operatorul hub-ului Baumgarten, unde acţionar majoritar este compania OMV. 

 

Preţul de referinţă al gazelor pentru calculul redevenţelor nu a mai fost modificat din 2008.

 

În referatul privind fundamentarea propunerii, reprezentanţii ANRM au arătat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi, agenţia a încheiat un contract de cercetare şi consultanţă cu Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, pentru cercetări şi expertiză tehnică privind stabilirea preţului de referinţă al gazelor naturale extrase din România.

    În martie 2017 a fost constituit un colectiv de lucru, care a propus două variante: varianta I - metoda preţului Platts, respectiv o evaluare pe baza preţului la închidere a unei burse externe afişat de revista Platts şi varianta II - metoda preţului la hub, respectiv o evaluare pe baza preţurilor şi a volumelor tranzacţionate la o bursă externă.

 

În continuare, în referat se mai arată că, la solicitarea ANRM, a fost elaborată varianta III - metoda preţului ANRE, adică un preţ pe baza preţului intern şi extern al gazului (după metodele hub sau Platts), stabilind o pondere pentru preţul intern.

 

"În urma analizei propunerilor/observaţiilor din cadrul dezbaterii publice, la solicitarea ANRM, UPG Ploieşti a revizuit  varianta III şi a întocmit varianta IV pentru calculul preţului de referinţă al gazelor (eliminarea pieţei reglementate)", se mai arată în referat.

 

"Urmare analizei efectuate de către colectivul constituit prin Ordinul preşedintelui ANRE, conform procesului verbal încheiat în data de 19.12.2017, propune pentru calculul preţului de referinţă al gazelor naturale din varianta II - metoda preţului la hub - evaluare pe baza preţurilor şi a volumelor tranzacţionate la o bursă externă, doar calculul unui preţ mediu pe baza tranzacţionărilor la hub-ul CEGH", mai precizează documentul menţionat.

 

Formula propusă ia în calcul preţul mediul al tranzacţiilor efectuate într-o lună la hub-ul respectiv, exprimat în euro pe MWh, puterea calorifică superioară medie anuală a gazelor naturale din România şi rata medie de schimb valutar pentru leu în raport cu euro. În final, preţul de referinţă al gazelor româneşti este exprimat în lei pe mia de metri cubi.

 

ANRM va organiza o dezbatere publică pe această temă pe data de 7 februarie.

 

AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.