Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat, vineri, întrebat dacă i s-a propus funcţia de premier, că este o variantă foarte bună de inginer agronom şi că rămâne în activitatea sa de inginer agronom "căutând în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească".

"Eu sunt o variantă foarte bună de inginer agronom, cu 50 de ani vechime, cu experienţă în domeniu şi aici mă văd şi eu foarte bun ca inginer agronom", a spus Petre Daea, prezent la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică.

La insistenţele jurnaliştilor de a răspunde la această întrebare, acesta a menţionat că "astăzi este setat pe Ancheta Structurală în Agricultură".

De asemenea, actualul ministru al agriculturii a refuzat să răspundă şi la întrebarea dacă va face parte şi din viitorul cabinet.

"Eu v-am spus dumneavoastră, şi aici sunt lipsit de modestie, că eu sunt premiat şi am fost premiant în activitatea mea agricolă. Rămân legat trup şi suflet de această activitate pentru că pe aceasta o ştiu şi mi-ar fi greu să fac alta la vârsta mea, deşi nu sunt lipsit de forţă fizică şi de capacitate mentală să înţeleg întrebarea dumneavoastră unde m-ar putea duce. Nu o să primiţi un asemenea răspuns pentru că eu rămân consecvent răspunsului iniţial şi v-am spus că indiferent unde îmi puneţi întrebarea răspunsul este acelaşi. În al doilea rând, eu sunt agronom, sunt inginer cu facultatea la zi, şi rămân în activitatea aceasta zi de zi. Rămân în activitatea mea de inginer agronom căutând în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească, în aşa fel încât şi dumneavoastră şi eu şi toţi care ne văd să aibă satisfacţia că putem să realizăm în agricultură ce ne propunem: să asigurăm hrana ţării şi să fie bine pentru toţi", a mai spus Daea.

Institutul Naţional de Statistică a organizat vineri o conferinţă de presă privind perspectivele de dezvoltare ale agriculturii româneşti prin prisma rezultatelor Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.