COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 30-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Micii fermieri care vor să cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5 "Schema pentru micii fermieri" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020)

Potrivit informaţiilor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), măsura a fost deschisă la începutul acestui an şi este activă până la data de 11 mai 2018.

Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanţare sunt în valoare de 12.290.531 euro.

"Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăţi directe către fermieri). Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 - 8 februarie 2018 este de 25 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiunii (11 aprilie 2018 - 11 mai 2018)", precizează AFIR.

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării contractului de finanţare şi până la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit reprezentaţilor AFIR, prin intermediul acestei măsuri se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în acest sector. De asemenea, consolidarea exploataţiilor agricole va permite mai multor solicitanţi accesul la finanţări europene pentru investiţii şi, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploataţia.

"Scopul investiţiilor în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plăţi directe către fermieri) pentru cel puţin un an şi care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare", se arată în document.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenţiei, www.afir.info.

Toţi cei interesaţi pot consulta pe site-ul AFIR (secţiunea Investiţii PNDR - sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.