COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Reţele Electrice Muntenia organizează, prin intermediul platformei publice SEAP, o licitaţie pentru achiziţia unor echipamente moderne, în valoare de până la 24 milioane de lei, ca parte a unui amplu proiect de modernizare şi extindere a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES.
Licitaţia vizează achiziţia de întreruptoare de 24kV tripolare nedebrosabile cu comutaţie în vid.
"Prin organizarea acestei licitaţii, Reţele Electrice Muntenia subliniază angajamentul său de a investi constant în tehnologii de ultimă generaţie, menite să transforme reţeaua de distribuţie într-un sistem modern, fiabil şi capabil să sprijine pe termen lung dezvoltarea economică şi socială. Implementarea acestor soluţii tehnice avansate va contribui nu doar la creşterea satisfacţiei clienţilor printr-o furnizare mai stabilă şi eficientă a energiei, ci şi la adaptarea reţelei la viitoarele cerinţe ale pieţei energetice în continuă evoluţie. Achiziţionarea acestor echipamente va contribui semnificativ la sporirea protecţiei împotriva suprasarcinilor şi scurtcircuitelor, crescând totodată rezilienţa reţelei în faţa defecţiunilor şi evenimentelor neprevăzute, reducând astfel perioadele de întrerupere a furnizării de energie şi îmbunătăţind fiabilitatea generală a sistemului", se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, această achiziţie are o componentă "eco-friendly" esenţială şi respectă cele mai noi cerinţe de sustenabilitate ale Uniunii Europene. Astfel, prin înlocuirea întreruptoarelor vechi, care funcţionează cu ulei mineral, companiile Reţele Electrice fac un pas important în reducerea impactului asupra mediului. Totodată, noile echipamente exclud utilizarea gazului SF6, un gaz cu efect de seră puternic. Astfel, această soluţie tehnică se conformează cerinţelor UE, care impun eliminarea echipamentelor ce utilizează SF6 până la 1 ianuarie 2026.
Întreruptoarele de 24kV tripolare nedebrosabile cu comutaţie în vid sunt dispozitive utilizate în reţelele electrice de medie tensiune (MT), care sunt concepute pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică în cazul unei defecţiuni sau suprasarcini. Aparatele sunt folosite în special în instalaţii de medie tensiune unde este important ca echipamentul să fie robust şi fiabil pe termen lung, eliminând nevoia unor intervenţii frecvente pentru mentenanţa acestora.
Companiile Reţele Electrice operează reţele pe o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea. Reţelele electrice operate de către cele trei companii numără 289 de staţii de transformare şi peste 25.000 de posturi de transformare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |