COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 30-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;
Parlamentul României este incapabil, în două mandate succesive, să adopte o Lege a arendei care să susţină activitatea fermierilor din întreaga ţară, susţin Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - Pro Agro şi Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV.
"După îndelungate şi nenumărate consultări şi negocieri, care au condus la acorduri privind soluţiile adoptate şi compromisuri acceptate de toate părţile implicate în acest demers, în urma votului (de marţi, 9 aprilie 2024, n.r.), fermierii îşi văd înşelate aşteptările că vor avea, în sfârşit, o Lege a arendei care să le asigure stabilitate şi predictibilitate şi le va oferi siguranţă şi încredere în dezvoltarea afacerilor lor agricole. LAPAR, Pro Agro şi UNCSV îşi exprimă aprecierea faţă de parlamentarii care au înţeles importanţa acestei iniţiative legislative privind reglementarea unei durate minime a arendei şi au votat pentru. În acelaşi timp, organizaţiile solicită explicaţii argumentate parlamentarilor care au votat împotrivă ori s-au abţinut, în condiţiile în care consultările şi negocierile cu fermierii şi mediul asociativ durează de ani de zile pe acest subiect care face obiectul programelor de guvernare asumate de majoritatea formaţiunilor politice din ultimele două mandate parlamentare", susţin cele trei organizaţii profesionale, într-un comunicat comun, transmis joi AGERPRES.
Reprezentanţii fermierilor afirmă că au făcut numeroase demersuri, au transmis documente de poziţie şi au organizat sau au participat la întâlniri cu autorităţile naţionale responsabile pentru agricultură (Guvern, Parlament, Preşedinţie) şi cu formaţiunile politice, în care şi-au prezentat solicitările, cu argumente tehnice şi economice, privind necesitatea adoptării unei Legi a arendei şi importanţa acesteia pentru fermierii din România.
"În condiţiile în care o treime din deputaţi a lipsit la şedinţa din 9 aprilie, propunerea legislativă pentru instituirea unei durate minime a contractului de arendă a fost respinsă cu concursul formaţiunilor politice USR (care a votat în bloc NU), AUR (care a avut 23 voturi negative şi doar un vot pozitiv) şi al deputaţilor neafiliaţi (21 de abţineri sau vot negativ şi doar 1 vot pozitiv). Parlamentarii prezenţi de la PSD, PNL şi UDMR au votat pentru adoptarea legii (au fost 3 abţineri la UDMR), iar reprezentanţii minorităţilor au exprimat 14 voturi pozitive din 15", notează sursa citată.
În acelaşi timp, organizaţiile agricole "resping cu fermitate argumentul de neconstituţionalitate prezentat ca motiv pentru votul negativ".
În acest sens, se aduc în discuţie o serie de argumente, iar unul dintre acestea se referă la faptul că Parlamentul României a revizuit şi modificat în ultimele luni prevederile legislative privind reglementarea duratei minime a contractului de arendă în Codul Civil, în urma sesizării CCR transmise de către preşedintele României. Astfel, prin decizia sa, în esenţă, "Curtea Constituţională a reţinut că, prin conţinutul normativ al legii, aceasta este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară", ceea ce contravine dispoziţiilor legale raportate la articolul 147 alineatul 4 din Constituţie.
Un alt argument menţionează că, în România, a fost în vigoare şi şi-a produs efectele până în anul 2011 Legea arendei nr. 16/1994, act normativ abrogat în contextul adoptării noului Cod Civil.
"Legea arendei nr. 16/1994 abrogată în 2011 prevedea o perioadă minimă de 5 ani pentru contractul de arendă. Totodată, LAPAR, Pro Agro şi UNCSV resping cu fermitate argumentul conform căruia solicitarea fermierilor de a avea stabilitate este neconstituţională pentru că ar încălca dreptul de proprietate. Legea arendei nr. 16/1994 a fost în vigoare într-o perioadă îndelungată, Constituţia României nefiind modificată din 1991 şi fiind revizuită în 2003, când nu a fost inclusă nicio prevedere legată de contractul de arendă", conform comunicatului citat.
Specialiştii din cadrul celor trei organizaţii ale fermierilor îşi exprimă dezamăgirea şi îngrijorarea că, în acest moment, România nu are o Lege a arendei în vigoare.
"Faptul că perioada de arendare nu este reglementată prin lege are un impact economic negativ semnificativ asupra afacerilor agricole, asupra investiţiilor în tehnologie şi eficienţei gestionării fermelor pe termen mediu-lung, afectează predictibilitatea planurilor de business şi rezilienţa fermelor mici şi mijlocii, cu consecinţe negative asupra competitivităţii fermierilor din România la nivel naţional şi european. Mai mult, lipsa acestei reglementări are impact negativ asupra resurselor naturale, în condiţiile în care fermierii nu au predictibilitate şi stabilitate pentru practicarea rotaţiei culturilor, protecţiei biodiversităţii solului, a investiţiilor în sistemele de irigaţii şi perdelele forestiere, iar atingerea ţintelor privind suprafeţele agricole împădurite rămâne doar un deziderat care apare în mod recurent pe fondul campaniilor electorale", apreciază sursa citată.
LAPAR, Pro Agro şi UNCSV fac un apel la fermieri şi la mediul asociativ din România să facă front comun şi să-şi exprime nemulţumirea privind votul negativ din Parlament.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România este o organizaţie profesională, neguvernamentală şi independentă, constituită în anul 2001 prin asocierea voluntară dintre asociaţii profesionale şi societăţi comerciale.
Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România este o entitate profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private.
Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal este o organizaţie profesională-umbrelă a cooperativelor din sectorul vegetal înfiinţată în 2017, care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 53 de cooperative agricole. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |