COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Deficitul de personal de la Metrorex se va accentua în 2025, în condiţiile în care mulţi specialişti din cadrul companiei se vor pensiona sau vor alege alte locuri de muncă cum ar fi CFR Călători, unde salariile sunt mai mari, iar condiţiile mai bune, a afirmat, miercuri, Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), într-o conferinţă de presă.
În prezent, Metrorex are 5.050 de salariaţi, deficitul de personal fiind de peste 800 de angajaţi.
"Salariul mediu net în cadrul Metrorex este de 7.000 lei. Salariile la metrou nu sunt mari. Există doar o senzaţie că salariile sunt mari. Dacă mergeţi la Kaufland, unul care pune materiale pe rafturi are 4.200 lei în mână", a spus Marian Artimon.
El a subliniat că, în 2020, când s-a dat în exploatare Magistrala 5, au fost aprobate de 5.861 de posturi, iar prin darea în exploatare a staţiei Tudor Arghezi trebuia să fie angajaţi 61 de oameni.
"Nu s-au angajat. Metrorex are 5.050 de salariaţi la acest moment, iar acest deficit de personal va creşte prin faptul că a apărut Legea 360/2023, noua lege a pensiilor de stat, care are prevederi inferioare celei actuale", a adăugat liderul de sindicat.
În opinia sa, majoritatea angajaţilor ar alege să se pensioneze "pentru că n-are rost să mori în subteran, să nu primeşti ceea ce ţi se cuvine".
"Ţi s-a redus dreptul la pensie, ţi se reduc salariile, ţi se reduc drepturile pe care le-ai negociat prin CCM şi să stai aici, pentru ce? Să mai munceşti 10 ani şi să ieşi cu o pensie mai mică decât cea actuală? Austeritatea ne-a lăsat fără oameni, subfinanţarea o să ne lase fără bani", a mai spus Marian Artimon.
El a precizat că, la Metrorex, a avut loc un examen pentru 62 de posturi de controlori de acces, însă s-au prezentat doar 32 de persoane.
"Prin implementarea statului personal feroviar, la CFR au crescut salariale. O persoană spune: mă duc la CFR, aer curat, soare, nu e praf, nu e pulbere, nu e câmp electromagnetic, că nu stă într-un tub plin de câmpuri electromagnetice de tot felul de frecvenţe. Salariile din exterior au ajuns ca ale noastre, motiv pentru care alegerea este către un loc de muncă mai bun decât Metrorex. Migraţia de la CFR către Metrorex a încetat", au mai spus sindicaliştii.
Potrivit reprezentanţilor USLM, angajaţii CFR Călători au venituri cu 2.000-3.000 lei mai mari, în anumite cazuri. Pe de altă parte, angajaţii Metrorex au mii de zile de concediu neacordate.
"Din 2021 tot rostogolim câteva mii de zile de concediu de odihnă neacordate. Având în vedere că lucrăm cu siguranţa circulaţiei, să nu acorzi concediile de odihnă este o problemă. Doar printr-un exces de personal pot fi acordate în totalitate, dacă nu, o să le rostogolim la nesfârşit. Sunt circa 6.700 de zile de concediu neacordate numai pentru mecanici, rostogolite de vreo doi-trei ani. Nu suntem roboţi", a mai spus Marian Artimon.
El a precizat că, în prezent, 40% din personal nu are 5 ani vechime, iar 70% nu are 8 ani vechime şi cu toate acestea "călătorul nu a simţit nesiguranţă". AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |