COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) derulează proiecte de eficientizare energetică care însumează peste 14 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Conform sursei citate, sumele vor fi amortizate în doar câţiva ani din economiile obţinute. Noile proiecte de eficienţă energetică la CNAB vor genera economii de 4300 MWh/an.
Astfel, pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a fost semnat contractul pentru înlocuirea lămpilor de iluminat din terminale, la finalizarea acestuia rezultând o economie anuală de 4.124 MWh, valoarea contractului fiind de circa 246.000 euro (circa 1,218 milioane lei).
Tot pentru acest aeroport a fost recepţionată DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii) pentru modernizarea iluminatului exterior (retrofit cu LED). Astfel, la finalizarea acestui proiect, în valoare de 5,5 milioane lei, economia anuală se va ridica peste 142 MWh.
"Şi la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, sunt în derulare lucrările de modernizare şi reabilitare a iluminatului exterior (zona publică şi zona tehnică); la finalizarea acestor lucrări, economia anuală va fi de 40,86 MWh. Valoarea lucrărilor se ridică la 7,5 milioane lei", se menţionează în comunicat.
Potrivit CNAB, aceste proiecte însumează peste 14 milioane de lei, sume care vor fi amortizate în doar câţiva ani din economiile obţinute.
"Cea mai importantă investiţie în zona eficienţei energetice este însă instalarea de panouri fotovoltaice şi racordarea lor la Uzina electrică a AIHCB. Sistemul fotovoltaic va fi dimensionat pentru a se asigura necesarul de energie electrică al AIHCB (34.000 - 43.000 MWh/an). În prezent, este în derulare procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate, evaluat la 130.000 euro", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |