România participă, în perioada 31 mai - 9 iunie, la cea de-a 107-a întâlnire a Comitetului de Siguranţă Maritimă (MSC) a Organizaţiei Maritime Internaţionale - IMO, eveniment care se desfăşoară la sediul organizaţiei din Londra (Marea Britanie), informează un comunicat al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - Ceronav.
Evenimentul are o importanţă majoră în domeniul transportului maritim şi reprezintă o ocazie esenţială pentru discuţii şi acţiuni privind siguranţa şi securitatea maritimă.
MSC este organismul tehnic cel mai înalt al IMO, care elaborează normele privind siguranţa navigaţiei maritime la nivel internaţional. În cadrul sesiunii se vor aborda subiecte relevante pentru industria maritimă, printre care se numără dezvoltarea obiectivelor care reglementează funcţionarea navelor maritime de suprafaţă autonome (MASS), în vederea adoptării unui cod MASS, care va intra în vigoare în anul 2025, elaborarea şi dezvoltarea standardelor de siguranţă pentru personalul din sectorul offshore, aspecte legate de piraterie, securitatea maritimă şi migraţia pe mare.
"Transportul maritim este una dintre cele mai mari industrii, iar siguranţa în acest domeniu este vitală. Comitetul pentru Siguranţa Maritimă (MSC) are în vedere toate aspectele legate de securitatea maritimă, acoperind atât navele, cât şi pasagerii. România este un membru activ al IMO şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de ofiţeri maritimi pentru flota internaţională", a declarat Ovidiu Sorin Cupşa, director general Ceronav, Ambasador Maritim IMO.
Participarea delegaţiei Ceronav în calitate de reprezentant al României la Comitetele Organizaţiei Maritime Internaţionale contribuie, alături de celelalte state membre, la consolidarea politicilor de securitate a vieţii pe mare.
IMO este organismul specializat al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care coordonează, reglementează şi standardizează activitatea maritimă la nivel mondial, cele mai importante Convenţii ale IMO fiind: SOLAS (1960), MARPOL (1973/1978), STCW (1978), ISPS (2002). International Maritime Organisation s-a înfiinţat în 1948 şi include 171 de state membre şi 3 state cu statut de membru asociat. România este stat membru al IMO din 20 martie 1965. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |