Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O sumă de 139 milioane de euro va fi folosită pentru dezvoltarea infrastructurii din Dobrogea, investiţiile fiind direcţionate către Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa şi către Portul Constanţa, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

"Şase noi contracte de investiţii cu finanţare prin POIM! 139 de milioane vor fi folosite pentru proiecte menite să dezvolte infrastructura din #Dobrogea. Unul dintre aceste contracte presupune investiţii de 45,89 milioane de euro pentru creşterea capacităţii operaţionale şi fizice a #Aeroportului Internaţional "Mihail Kogălniceanu" #Constanţa. Astfel va fi modernizat actualul terminal de pasageri şi va fi implementat conceptul de nod de tranzit în cadrul aeroportului, pentru facilitarea legăturilor între zboruri cu diverse destinaţii", a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

 



Alte două contracte în valoare totală de 4 milioane de euro vor contribui la decongestionarea traficului rutier greu în Portul Constanţa. Banii vor fi folosiţi pentru construirea unui drum de acces cu o lungime de 2,23 km şi a două parcări (cu o suprafaţă cumulată de peste 21.000 de metri pătraţi) în zona cheului fluvio-maritim şi în zona de Sud a Portului Constanţa.

Şi pentru dezvoltarea operatorilor privaţi din Portul Constanţa au fost semnate trei contracte de finanţare prin POIM: 53,68 milioane de euro sunt alocaţi pentru construcţia unui Terminal Multimodal cu platformă portuară; 8,19 milioane de euro vor fi folosite pentru dezvoltarea unor facilităţi de operare a containerelor şi a mărfurilor; 26,58 milioane de euro vor finanţa construcţia unui terminal de produse petroliere.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, fondurile provin din alocarea suplimentară de 450 de milioane de euro pe care Ministerul Transporturilor a solicitat-o pentru POIM după atragerea întregii alocări din cadrul acestui program european. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.