Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape trei sferturi (72,55%) dintre românii cu venituri de peste 10.000 de lei pe lună sunt atenţi la bugetul de cheltuieli lunare, în comparaţie cu puţin peste 60% dintre cei care câştigă sub 2.500 de lei/lună, relevă un sondaj realizat de CEC Bank, în colaborare cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Potrivit sursei citate, pentru 25,52% dintre respondenţi, cheltuielile cu locuinţa ocupă între 40% şi 60% din venituri, iar 24% dintre tinerii sub 25 ani alocă mai puţin de 20% din venituri pentru casă, o posibilă explicaţie fiind faptul că mulţi preferă să locuiască în continuare cu părinţii, notează realizatorii cercetării.

De asemenea, 66,43% din totalul celor chestionaţi declară că obişnuiesc să-şi urmărească bugetul lunar, în creştere circa 3% faţă de primul trimestru al acestui an. În această marjă, ponderea este mai ridicată (aproximativ 75%) în rândul celor mai înaintaţi în vârstă (peste 55 de ani), în timp ce tinerii îmbrăţişează mai greu acest obicei, şi doar 55% din cei sub 25 de ani au obiceiul de a-şi urmări bugetul în mod frecvent.

Datele sondajului arată că doar 61,88% dintre românii cu venituri sub 2.500 lei/lună îşi urmăresc bugetul de venituri şi cheltuieli, cifră sub media de 66,43% la nivel de populaţie. La polul opus, 72,55% dintre persoanele cu venituri mari (de peste 10.000 lei pe lună) sunt cei mai atenţi la costuri.

În ceea ce priveşte digitalizarea, pentru a ţine evidenţa facturilor lunare, 48,74% dintre români plătesc cu cardul sau contul bancar, 11,79% doar în unele luni, 14,95% rareori fac acest lucru, în timp ce 24,51% declară că nu fac plata cu cardul sau contul bancar pentru a ţine evidenţa facturilor.

Totodată, 38,96% dintre respondenţi folosesc serviciile de internet banking şi mobile banking săptămânal (cei mai mulţi dintre aceştia câştigă peste 5.000 lei/ lună - dublu faţă de media înregistrată la nivelul populaţiei), 24,66% ocazional pentru activităţi bancare, iar 25,52% dintre cei chestionaţi utilizează portofelele digitale Google Pay/Apple Wallet, direct din telefon, pentru plata produselor cu cardul. Pe acelaşi subiect, tinerii sub 25 ani înregistrează cele mai mari valori (46,97%), aproape dublu faţă de media înregistrată la nivel de populaţie.

Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion reprezentativ de peste 1.390 de respondenţi din toată ţara, din care 55,43% sunt salariaţi, 43,78% au declarat venituri între 2.500 lei şi 5.000 lei, 34,22% au vârste cuprinse între 25 - 40 ani, iar 39,04% au studii superioare.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România, fondată în anul 1864. În prezent, banca are cea mai extinsă reţea naţională, cu peste o mie de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 53,3 de miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2022. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.