Noi am învăţat nişte lucruri aici, în România, am dezvoltat sisteme care pot să ajute la dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova, a declarat, marţi, în cadrul unui forum de specialitate, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga.
"Piaţa de capital din Republica Moldova este nedezvoltată", asta e o poveste pe care, oriunde te plimbi în centrul şi estul Europei, o auzi. Fiecare piaţă din regiune vorbeşte despre ea, considerând-o nedezvoltată. Şi noi, cred, că în cercul nostru strâmt spunem că mai avem încă mulţi paşi de făcut. Tatăl meu spune că istoria nu s-a terminat, adică toţi - oameni, instituţii - suntem într-un proces de creştere. Probabil că cel mai plicticos moment din lume e acela în care ajungi la concluzia că eşti perfect, ai făcut tot ceea ce trebuie făcut şi că acela e momentul în care trebuie să pleci acasă. Atât timp cât ne mai uităm în oglindă şi spunem că mai avem lucruri de făcut, cred că este foarte bine. Credem foarte mult că noi am învăţat nişte lucruri aici în România, am făcut nişte lucruri, am dezvoltat sisteme care pot să ajute la dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova", a spus Hanga.
Acesta este de părere că fiecare piaţă are nevoie de o scară care să ajute companiile locale să se dezvolte.
"Companiile nu se nasc mari. Moldova Agroindbank e greu să se nască numărul 1 din piaţa bancară din Moldova, este greu să se nască lider de piaţă. Sigur, noi avem particularităţi aici în regiune, pentru că am trecut printr-o schimbare de regim acum 30 de ani. Companii de stat au devenit private, dar în lumea normală nici o companie nu se naşte mare, ci are nevoie să parcurgă nişte etape. Una dintre acest etape este finanţarea şi vizibilitatea. Avem nevoie să construim treptele acestei scări care să ajute companiile locale să se dezvolte. Sigur că ajută şi treptele externe, cum este Bursa de la Bucureşti şi ajutorul pe care îl poate da companiilor moldoveneşti pentru a-şi creşte vizibilitatea şi aria de acoperire. La fel de importantă este Bursa de Valori de la Chişinău şi funcţionarea acesteia. Noi avem deja o expertiză în zona aceasta, avem exemplul Purcari - o companie moldovenească ce are operaţiuni şi în România şi care s-a listat în 2018. A ridicat 40 de milioane de euro, a ajuns să fie una dintre companiile cele mai vizibile la Bursa de Valori Bucureşti. Aş zice chiar mai mult decât atât: este o companie care, alături de altele, ne învaţă faptul că bursa nu este doar despre finanţare", a subliniat preşedintele BVB.
Hanga a apreciat interesul Moldova Agroindbank pentru piaţa de capital din România ca opţiune de finanţare şi de dezvoltare.
"Noi, cei care investim în companiile listate, vedem produsele pe rafturile magazinelor în România, în Moldova. Relaţia dintre noi şi companie se consolidează. Compania, cred eu, beneficiază nu doar prin faptul că are acces la capital, ci şi de un alt fel de relaţie cu consumatorii ei. Ne bucurăm că Moldova Agroindbank se uită la Bursa de Valori Bucureşti ca şi opţiune de finanţare, ca şi opţiune de dezvoltare. Suntem aici pentru a vă ajuta. Sunteţi un caz diferit cumva de cel al Purcari, pentru că sunteţi deja listaţi la Chişinău. Ne bucurăm să facem acest pas şi ne uităm înainte şi aşteptăm ca şi alte companii din Moldova să exploreze oportunităţile pe care colaborarea dintre pieţe şi Bursa de Valori Bucureşti le poate oferi", a precizat Radu Hanga.
Moldova Agroindbank (Maib), bancă comercială din Republica Moldova, împreună cu Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Wood&Co, Raiffeisen Bank International şi cu susţinerea Guvernului Republicii Moldova, organizează, marţi, Forumul Moldova - Romania: Capital Bridges. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |