Guvernul României a adoptat miercuri, Ordonanţa privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor societăţilor şi organizaţiilor economice străine, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
"Până la momentul adoptării prezentei ordonanţe, autorizarea funcţionării unei reprezentanţe străine în România era realizată în baza legislaţiei stabilite în urmă cu peste 30 de ani! Aşa cum poate fi uşor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o şi am introdus factorul digital. În acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate şi coerenţă mediului de afaceri străin care prospectează piaţa din România, în scopul derulării de investiţii", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Pentru simplificarea şi digitalizarea procedurii de înregistrare, prelungire şi modificare a autorizaţiilor de funcţionare aferente reprezentanţelor străine în România, precum şi de radiere din evidenţele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicaţii electronice dedicate. Prin intermediul acesteia va fi asigurat şi accesul la evidenţe, într-un mod transparent şi facil, cu respectarea legislaţiei în domeniul datelor cu caracter personal.
Autorizaţiile de funcţionare ale reprezentanţelor societăţilor şi organizaţiilor economice străine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioadă de minimum 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeaşi perioadă.
Adoptarea ordonanţei contribuie, totodată, la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea şi simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |