Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România va avea 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în anul 2026, iar primii 160 absolvenţi ai acestui curs vor fi în septembrie, a declarat, miercuri, în cadrul unui workshop de specialitate, Laszlo Borbely - consilier de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României.

"Suntem la sfârşitul unui proces şi la începutul unui alt proces. În 2017 am început să discutăm despre cum ar trebui făcut în România pe dezvoltare durabilă. Avem anul de excepţie 2015 când toţi cei mari ai lumii au spus că doresc dezvoltare durabilă, a fost adoptată Agenda 2030, doresc să se facă mai mult pe schimbările climatice. Apoi, la Addis Abeba s-a pus problema banilor. Au trecut aproape opt ani şi s-a făcut foarte puţin. De ce? După părerea mea, era un fel de meniu şi au spus fiecare, voluntar, ce să facă. Totuşi, politicienii şi cei care condus acest domeniu şi-au dat seama că trebuie să ai o relaţie inter-instituţională coerentă. Noi trebuie să spunem cu mândrie că suntem o familie a celor care doresc o dezvoltare durabilă. Nu întâmplător avem în România meseria de expert în dezvoltare durabilă. Vreau să vă anunţ că vom avea 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în anul 2026. Primii 160 vor termina acest curs în septembrie 2022. Ce faci după aceea? Depinde de acel şef dacă se va implementa Agenda 2030 şi această Strategie pe care am conceput-o. Depinde de noi şi niciodată nu am fost de acord cu fraza Noi nu putem face acest lucru, pentru că'", a susţinut Borbely.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

 

În viziunea demnitarului, la momentul actual în România, în baza Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, s-a finalizat relaţia inter-instituţională la nivel naţional.

"Avem două Hotărâri de Guvern încă din luna martie care să vedem cum se aplică sau nu: una referitoare la strategii - cum să faci strategiile de acum încolo în România, iar cea de-a doua despre studiile de impact. Sunt curios să se facă o analiză dacă cele două Hotărâri se aplică sau nu. Haideţi să privim în viitor: ceea ce am făcut până acum este extraordinar. Avem Strategie şi avem împreună treabă până în 2030. Avem relaţia inter-instituţională finalizată la nivelul României, printr-un proiect SIPOCA, avem Consiliul Consultativ cu 34 de oameni minunaţi, care au avizat şi finalizat, în februarie, indicatorii Strategiei. Nu întâmplător am primit premiul cel mare al ONU, în decembrie 2021. Un singur premiu de acest fel acordă în Europa, în fiecare an. De ce l-am primit? Pentru eficientizarea administraţiei publice în ceea ce priveşte implementarea Agendei 2030, dar şi pentru inovaţie. Atunci, avem responsabilitatea să mergem mai departe", a spus Laszlo Borbely.

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) reprezintă documentul-cheie adoptat de România în acord cu obiectivele Agendei ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi cu documentele strategice ale Uniunii Europene, în toate politicile sectoriale, pentru dezvoltarea durabilă pe plan naţional, în perioada 2022-2030.

INS şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului, au organizat miercuri workshop-ul de consultare cu factorii implicaţi în procesul de monitorizare şi raportare a implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.

Evenimentul a fost o acţiune sprijinită prin proiectul "România durabilă - dezvoltarea cadrului strategic şi instituţional pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030", cod SIPOCA 613 MySMIS 127545. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.