Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa BVB în primul trimestru al acestui an a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021 până la 6,01 miliarde lei, potrivit unui raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

"Aproximativ 94% din valoarea totală a tranzacţiilor a avut loc pe piaţa reglementată a BVB, restul fiind derulate pe SMT. Pe lângă acţiuni, tranzacţiile cu obligaţiuni şi titluri de stat au avut ponderi semnificative în valoarea tranzacţionată în ultimele trimestre pe BVB", arată Raportul ASF privind evoluţia pieţei de capital în primul trimestru al acestui an.

Potrivit sursei citate, valoarea totală tranzacţionată cu acţiuni (inclusiv uniţi de fond şi drepturi) a fost de 5,06 miliarde lei în trimestrul I 2022, valoare aproximativ dublă comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, numărul tranzacţiilor crescând cu circa 75%.

Totodată, valoarea medie a fiecărei tranzacţii cu acţiuni, pe piaţa Reglementată, a fost de aproximativ 12.000 de lei în primele trei luni ale anului 2022.

"Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa Reglementată şi SMT a atins nivelul de 6,36 miliarde lei în primul trimestru al anului 2022, în creştere cu 28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021. Numărul de tranzacţii derulate la BVB s-a majorat cu 47% în primele trei luni din anul 2022, comparativ cu primele trei luni din anul precedent", se mai precizează în raport.

Valoarea tranzacţiilor cu titluri de stat la 31 martie 2022 a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, înregistrând un nivel de aproximativ 96 milioane lei.

Conform raportului, acţiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 84% din totalul valorii tranzacţionate la BVB până la 31 martie 2022. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.