COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;
România poate deveni liderul european în ceea ce priveşte ecoturismul şi turismul de sănătate, a afirmat, miercuri, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Hotelierilor din România şi vicepreşedinte Concordia, în cadrul evenimentului "Politici Europene şi Business în Noua Economie", organizat de EM360 şi România Durabilă.
"De fiecare dată afişăm problemele pe care le avem - şi este firesc să fie aşa - şi găsim să le rezolvăm cu aceleaşi idei de soluţii cu care nu am reuşit să le rezolvăm în ultima perioadă. Cred că ar trebui să schimbăm modalitatea de abordare a acestor probleme. Cea mai mare revoluţie ar fi să ne gândim mai mult la oameni, că ei sunt cei care să genereze aceste reforme care să schimbe lucruri, atât în fiscal, în IMM-uri, în toate domeniile. Iar marea noastră problemă este că nu avem aceşti lideri care să se implice. O spun şi din implicarea mea în mediul asociativ, unde foarte greu găsesc oameni care să se implice în această servire a comunităţii", a spus reprezentantul din turism.
Această lipsă de implicare în mediul asociativ înseamnă că nu avem un mediu de business care să vină în dialog cu autorităţile statului şi cu cele europene, a subliniat el.
"Acest lucru pleacă dintr-o lipsă de încredere, nu reuşim să avem încrederea oamenilor care să vină să se implice. E o problemă şi a noastră şi a politicienilor. Este o problemă de educaţie, în primul rând, pentru că România are un număr mic de adulţi care sunt implicaţi în educaţia continuă", a arătat Ile.
El consideră că trebuie să facem eforturi foarte mari să schimbăm acest lucru, ca oamenii să fie stimulaţi să se înscrie în proiecte de educaţie civică, financiară, de orice fel, pentru că altfel vom continua această neimplicare şi această dificultate în a găsi soluţii.
"Noi, în turism, trebuie să gândim altfel lucrurile. La digital suntem mult de tot în urmă, iar din punctul de vedere al sustenabilităţii avem doar câţiva lideri care au nişte proiecte-pilot şi cu asta defilăm peste tot. Nu există un proiect de masă prin care să spunem că România este pregătită pentru un turism sustenabil. Deşi, dacă privim din punct de vedere competitiv, România are două avantaje din punctul de vedere al turismului cu care se poate bate cu oricine în lume: ecoturismul şi turismul de sănătate. În rest va fi mult mai greu să fim competitivi pe partea de sun&sea, să te baţi cu Mediterana sau cu sporturile montane, dar pe ecoturism şi turism de sănătate avem toate şansele să devenim lider european", a mai spus Ile.
Din perspectiva IMM-urilor, România este mult în urmă cu recurgerea la tendinţele digitale, iar soluţia sunt investiţiile în educaţie, astfel încât antreprenorii să realizeze ce avantaje le aduc proiectele din educaţie în principal în ceea ce priveşte prelucrarea datelor.
EM360 Group şi România Durabilă au organizat miercuri evenimentul online "Politici Europene şi Business în Noua Economie". Noua Economie este un demers iniţiat de EM360 şi România Durabilă care susţine un dialog permanent între Executiv şi mediul de afaceri. Printre partenerii media se află şi AGERPRES. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |