Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toţi suntem utilizatori într-o zonă finală a infrastructurilor critice, iar de acestea depinde atât funcţionarea societăţii, cât şi a companiilor, precum şi funcţionarea noastră ca indivizi, a declarat, miercuri, la cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale "Critical Infrastructure Protection Forum" (CIP Forum V 2022), directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI - Bucureşti), Adrian Victor Vevera.

"Toţi suntem utilizatori într-o zonă finală a acestor infrastructuri critice, iar de ele depinde atât funcţionarea societăţii, cât şi funcţionarea companiilor şi funcţionarea noastră ca indivizi. Am considerat că este oportun să avem această deschidere şi lansarea ideii de HUB (de Inovare Digitală, n.r.), ca o iniţiativă a celor două clustere (Data2B şi Tech, n.r.), tocmai pentru că face parte din instrumentele care duc la o accelerare a zonei de business, la crearea un ecosistem şi a unui creuzet în care să fie discuţia între companii, iar punând împreună oportunităţile şi competenţele pe care le au şi într-un final propunerile de afaceri pe care le au să crească puterea, astfel încât atât în calitate de cluster, dar mai ales în calitate de HUB, să putem să venim cu o ofertă consistentă cu care să atragem atât parteneri din ţară, dar de ce nu şi din străinătate. Scopul este acela de a fi mai puternic, de a fi mai prezenţi pe piaţă, de a ne putea îndeplini obiectivele", a spus Vevera.

Acesta a adăugat că printre zonele care depind de noile tehnologii se află cea a construcţiilor, respectiv a agriculturii.

"Am considerat că, în marja evenimentului CIP forum, lansarea HUB-ului de inovare digitală, aşa cum au fost discuţiile zilei de ieri - tehnologiile fac parte din viaţa noastră, tehnologiile ne influenţează, influenţează business-ul, influenţează modul în care se face protecţie infrastructurilor critice. Lansarea unui HUB pentru inovare digitală, pentru transformare digitală şi mai ales partea de inovare se aşează perfect pe tematica acestui forum. Competenţele celor două clustere, chiar dacă par, să spunem, la prima vedere, destul de îndepărtate, arată că de fapt şi zona construcţiilor şi zona agriculturii devin din ce în ce mai dependente de noile tehnologii. Clusterul Data2B este un cluster orientat către zona digitală, iar clusterul Tech este unul mai mult din zona de construcţii. Acestea devin din ce în ce mai dependente de zona de digitalizare. Noi devenim dependenţi şi imersaţi zi de zi în ceea ce înseamnă noile tehnologii", a subliniat Adrian Victor Vevera.

ICI Bucureşti a lansat, miercuri, clusterul "Data2B" şi Hubul de inovare digitală în parteneriat cu clusterul TEC. Această colaborare susţine transformarea digitală şi asigurarea unui nivel ridicat de securitate prin tratarea ameninţărilor cibernetice atât asupra companiilor, cât şi asupra autorităţilor publice, prin dezvoltarea capacităţilor de inovare în domeniu şi prin creşterea nivelului de digitalizare a proceselor, operaţiunilor şi mecanismelor ce fac parte din activitatea acestora.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI - Bucureşti) organizează, în perioada 14 - 16 iunie, la Palatul Parlamentului, cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale "Critical Infrastructure Protection Forum" (CIP Forum V 2022", la iniţiativa IF Idea Factory Think Tank, sub Înaltul Patronaj al Camerei Deputaţilor, cu sprijinul comisiilor parlamentare şi a ministerelor cu atribuţii în domeniu, din România.

Instituţia face parte din proiectul European High-Performance Computing Joint Undertaking (EuroHPC JU), acţionând ca un Centru Naţional de Competenţă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Ciucă: Transformarea digitală şi securitatea cibernetică sunt doi piloni indispensabili modernizării României

 

Cîmpean (DNSC): Probabilitate de 50% să ne confruntăm cu un atac asupra unei infrastructuri critice relevante, în următoarele 12 luni

 

Câciu: Ministerul Finanţelor deţine una dintre cele mai complexe structuri informatice din România

 

Busuioc (Curtea de Conturi): Infrastructura critică naţională, pusă la grea încercare de pandemia Covid-19

 

Câciu, despre ''Sprijin pentru România'': Pachetul va aduce la buget 1,2 - 1,5 puncte procentuale din PIB 

 

Romaşcanu: Suntem campionii pierderii patrimoniului prin conservare; nimeni nu se încumetă să investească în clădiri de patrimoniu 

 

Răzvan Theodorescu: Patrimoniul este oglinda unui mental, a unei concepţii despre viaţă şi despre lume 

 

Bogdan Chiriţoiu: Nu putem separa complet aspectele economice de cele legate de securitate

 

Vlad (ADR): România este într-o perioadă esenţială pentru viitorul său digital, iar respectarea termenelor este crucială

 

VIDEO Cîmpean (DNSC): Probabilitate de 50% să ne confruntăm cu un atac asupra unei infrastructuri critice relevante, în următoarele 12 luni

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.