Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România are un sistem fiscal total dezechilibrat, mai ales între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului, iar din cauza acestui fapt se creează instabilitate şi mediul de afaceri este tot timpul în situaţia de a se teme de o legislaţie nouă, de o aplicare şchioapă a legii, a declarat, luni, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), într-o conferinţă de specialitate.

"Dacă ar fi să definesc primele probleme ale mediului de afaceri în momentul de faţă, prima ar fi valoarea adăugată mică. Am pornit prost, cu o economie în care important era a face şi a aduce valoarea cât mai mare. A doua problemă este un sistem fiscal total dezechilibrat, dezechilibrul principal fiind între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. Din cauza acestui fapt, se creează instabilitate şi mediul de afaceri este tot timpul în situaţia de a se teme de o legislaţie nouă, de o aplicare şchioapă a legii. A trei problemă pe care aş defini-o pentru perioada prezentă este puterea de negociere mică la nivelul instituţiilor internaţionale a statului român, a asociaţiilor profesionale din România. De asemenea, o putere de negociere foarte mică în acest context inflaţionist pe explozia preţurilor la materii prime. Firmele româneşti nu au 'pricing power', nu au puterea, abilitatea în negociere să transforme creşterea preţurilor de la inputuri în preţuri, pe mai departe. Cred că această lipsă de putere de negociere este vizibilă inclusiv la nivelul inflaţiei şi al aşteptărilor inflaţioniste în România în raport cu alte ţări din vestul Europei", a spus Pogonaru.

Acesta a menţionat, totodată, că aproximativ 70% dintre activele din ţara noastră sunt deţinute de capital străin.

"Cel mai uşor să caracterizez atmosfera din mediul de afaceri, în momentul de faţă, este de îngrijorare continuă şi cumva o creştere a acuităţii simţurilor, pentru că nu ştii în ce tip de scenariu vei fi. Pe de altă parte, există voinţa foarte multor firme în dezvoltare de a face un ecosistem care mi se pare mult mai solid acum decât cu cinci ani în urmă. Asta se întâmplă într-un context în care trebuie să reţinem că circa 70% din active sunt deţinute de capital străin, care are şi părţi bune, dar şi mai puţin bune. Este o situaţie dată. Spaţiul de dezvoltare pentru capitalul românesc rămâne undeva pe la 30%", a afirmat preşedintele AOAR.

În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, în condiţiile în care România se concentrează pe delocalizarea dinspre Rusia şi Ucraina, "eu cred că nu asta e problema noastră".

"Ar trebui să ne concentrăm pe cum ne poziţionăm faţă de un viitor plan Marshall pentru Ucraina în care să fim unul dintre furnizorii pentru Ucraina", a subliniat Florin Pogonaru.

Reprezentanţi ai mediului de afaceri din România participă, luni, la conferinţa cu titlul "Branduri româneşti - Made in Romania, post criză". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.