Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Accelerarea ascensiunii ratei anuale a inflaţiei de bază în primul trimestru al acestui an este atribuibilă şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate de declanşarea războiului din Ucraina şi de sancţiunile instituite, iar dinamicile înalte şi în creştere ale inflaţiei sunt un fenomen european şi chiar global, susţin membrii Consiliului de Administraţie al BNR.

"În urma analizei, membrii Consiliului au convenit că accelerarea ascensiunii ratei anuale a inflaţiei de bază în trimestrul I este atribuibilă tot şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate de declanşarea războiului din Ucraina şi de sancţiunile instituite, ale căror efecte directe şi indirecte au fost potenţate pe plan intern de cotele înalte ale aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt, de rezilienţa cererii pe anumite segmente, precum şi de ponderea însemnată deţinută în coşul de consum de produsele alimentare şi de cele importate. În acest context, s-a arătat că dinamicile înalte şi în creştere ale inflaţiei sunt un fenomen european şi chiar global, iar accelerări substanţiale au avut loc recent în multe ţări din Europa şi în SUA, inclusiv la nivelul inflaţiei de bază, în condiţiile unei situaţii economice şi geopolitice fără precedent în ultimele decenii", se menţionează în Minuta şedinţei de politică monetară din 10 mai 2022.

În discuţiile privind evoluţia recentă a inflaţiei, membrii Consiliului au remarcat că noul salt consemnat de rata anuală a inflaţiei în martie 2022, la 10,15%, de la 8,53% în februarie, a fost cauzat de scumpirea mai accentuată a alimentelor procesate şi combustibililor, sub impactul creşterii abrupte a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare şi ţiţeiului, odată cu declanşarea războiului din Ucraina şi cu impunerea sancţiunilor internaţionale.

"Drept consecinţă, rata anuală a inflaţiei a crescut substanţial şi peste aşteptări şi în trimestrul I, de la 8,19% în decembrie 2021, dar cu o contribuţie mult mai modestă din partea componentelor exogene ale IPC, în condiţiile în care scăderile de dinamică consemnate de preţurile energiei electrice şi gazelor naturale pe fondul schemelor de plafonare au contrabalansat în bună măsură influenţele creşterii ample a preţului combustibililor şi a preţurilor LFO", se arată în Minută.

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat şi-a accentuat considerabil trendul ascendent, inclusiv în raport cu previziunile, urcând la 7,1% sută în martie, de la 4,7% în decembrie 2021. Două treimi din avans a continuat însă să vină de pe segmentul alimentelor procesate, în condiţiile accelerării mult peste aşteptări a creşterilor generalizate de preţuri, sub impactul scumpirii drastice a materiilor prime, energiei şi transportului, mai cu seamă ulterior declanşării războiului din Ucraina, dar şi al gradului relativ mai ridicat de transferare a costurilor cu energia pe acest segment, au arătat mai mulţi membri ai Consiliului.

"Contribuţiile vizibil mai modeste aduse de subcomponenta mărfurilor nealimentare şi de cea a serviciilor au fost totuşi în uşoară creştere faţă de trimestrul precedent, dată fiind mărirea sferei de cuprindere şi a dinamicii scumpirilor, cel mai probabil în corelaţie cu majorarea mai puternică a preţurilor importurilor şi a costurilor de producţie pe plan intern, cuplată cu o cerere încă solidă pentru anumite servicii, inclusiv în condiţiile ridicării restricţiilor de mobilitate în luna martie", subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.