Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil, iar valorificarea acestui potenţial depinde de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice, este de părere ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Acesta s-a aflat în perioada 9 - 12 mai în vizită de lucru la Berlin şi Hanovra, Republica Federală Germania, unde a participat la o serie de reuniuni şi întrevederi cu oficiali germani, în calitate de conducător al delegaţiei Ministerului Economiei, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

În prima zi a vizitei, demnitarul a avut la Berlin o întâlnire cu reprezentanţii investitorilor germani, care fac parte din Comitetul pentru Est al Economiei Germane.

"Discuţia a vizat subiecte de actualitate la nivel european: energia verde, dependenţa de materii prime critice, digitalizarea - toate acestea în contextul necesităţii unei strategii comune pentru sustenabilitatea europeană", se menţionează în comunicat.

Totodată, ministrul Economiei a precizat că interesul oamenilor de afaceri din Germania pentru a face investiţii în ţara noastră nu este o noutate, însă disponibilitatea manifestată acum favorizează România din punct de vedere geostrategic.

În cea de a doua zi a vizitei, delegaţia s-a deplasat spre Hanovra, landul Saxonia Inferioară, unde demnitarul a avut întrevederi cu Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor şi Digitalizării, Bernd Althusmann, cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Deutche Messe AG, Jochen Kockler.

Florin Spătaru a susţinut că reindustrializarea României este una dintre priorităţile programului de guvernare, ţara noastră fiind pe harta economică de interes a Europei, mai ales că, în contextul conflictului militar din Ucraina, multe afaceri se pot reloca aici.

În cadrul vizitei oficiale, ministrul s-a întâlnit cu membri ai Bundestag-ului, pe teme ce au vizat politicile guvernamentale, dependenţa de materii prime, securitatea energetică, alimentară, securizarea graniţelor comunitare şi schimbările climatice.

"Europa trece printr-un moment istoric, iar ochii Europei de Vest sunt îndreptaţi către România prin prisma potenţialului economic, al stabilităţii energetice, dar şi prin prisma faptului că ţara noastră se află la graniţele Ucrainei. Este rândul nostru să ne poziţionăm strategic în UE, parteneriatul dintre România şi Germania consolidează statutul ţării noastre la nivelul familiei europene", a afirmat Spătaru.

De asemenea, demnitarul român a susţinut o alocuţiune pe teme actuale de politică europeană la deschiderea oficială a recepţiei parlamentare a VSM - Asociaţia Germană pentru Construcţii şi Inginerie Navală care a avut loc la Reprezentanţa landului Schleswig - Holstein la Berlin.

"Dunărea este unul dintre obiectivele economice strategice pe care România şi Germania îl au în comun. Dezvoltarea economică a fiecărui stat în parte depinde de resursele naturale pe care le deţine, dar şi de capacitatea administrativă de a valorifica aceste resurse. Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil. Valorificarea acestui potenţial depinde însă de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice", a mai spus ministrul Economiei.

În marja reuniunii, demnitarul a avut o întrevedere cu Claudia Muller, Coordonatorul Guvernului Federal pentru Economia Maritimă şi Turism, cu rang de ministru, unde au fost abordate aspecte privind perspective de dezvoltare a industriei navale.

În ultima zi a vizitei în Republica Federală Germania, Florin Spătaru s-a întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Federal al Economiei, Sven Giegold, în cadrul căreia a atras atenţia asupra obiectivelor comune şi a expus viziunea sa în ceea ce priveşte abordarea sau privind relaţiile bilaterale.

"Creşterea competitivităţii economiei române şi a celei europene, asigurarea locurilor de muncă şi a capacităţii de a atrage investiţii productive în România reprezintă obiectivele mandatului meu ca ministru al economiei", a conchis şeful de la Economie. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.