Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lista adreselor IP utilizate pentru atacuri cibernetice în contextul războiului din Ucraina a crescut exponenţial în weekend-ul care a trecut, odată cu acţiunile împotriva unor site-uri ce aparţin de instituţii publice sau organizaţii private din România, a avertizat, luni, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

"Lista adreselor IP utilizate pentru atacuri cibernetice în contextul războiului Ucraina-Rusia a crescut exponenţial în acest weekend, odată cu acţiunile împotriva unor site-uri ce aparţin unor instituţii publice sau organizaţii private din România, revendicate de o grupare de criminalitate cibernetică afiliată Rusiei", menţionează instituţia.

Vineri dimineaţa, accesarea site-urilor gov.ro, mapn.ro, politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro şi a site-ului unei instituţii financiare a fost afectată de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS (distributed denial of service). În acest context, DNSC a transmis că atacul cibernetic a fost revendicat de gruparea Killnet, fiind justificat de către aceştia prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia.

Seria de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) asupra unor site-uri web care aparţin unor instituţii publice, partide şi organizaţii private din România a continuat, sâmbătă, chiar cu site-ul www.dnsc.ro, cu un incident raportat la ora 2:30. "(...) La orele 8:30AM site-ul web a fost deja repus in funcţiune, fără dificultăţi. Directoratul recomandă implementarea rapidă şi precisă a măsurilor adecvate pentru protecţia site-urilor web şi a infrastructurilor cibernetice. Un ghid de securitate cibernetică pe care îl puteţi folosi este disponibil la: https://dnsc.ro/vezi/document/ghid-securitate-cibernetica-2021", a precizat Directoratul.

Specialiştii DNSC colaborează cu instituţiile abilitate pentru investigarea şi contracararea acestor atacuri cibernetice. Atacurile sunt auto-asumate de gruparea pro-rusă Killnet şi au vizat site-urile web gov.ro - mapn.ro - politiadefrontiera.ro - cfrcalatori.ro - otpbank.ro - psd.ro - dnsc.ro, având ca obiectiv indisponibilizarea site-urilor web româneşti vizate prin supraîncărcarea acestora cu trafic masiv de internet, din surse multiple.

Directoratul a publicat, vineri, pe www.dnsc.ro lista de 266 adrese IP implicate în atacurile de tip DDoS auto-asumate de Killnet asupra site-urilor web româneşti, şi a lansat procedurile necesare pentru limitarea atacurilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.