Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 23,42% în aprilie, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, până la un volum de 8.469 de unităţi, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Conform datelor centralizate, pe primele patru luni din ale acestui an, înregistrările de autoturisme noi au atins valoarea de 37.447 de unităţi, în creştere cu 35,56% faţă de perioada similară din 2021, când au fost consemnate 27.624 de exemplare înmatriculate.
În clasamentul pe mărci, în intervalul ianuarie - aprilie 2022, cele mai multe înmatriculări de autoturisme noi sunt în dreptul Dacia - cu 9.625 de unităţi, urmată de Hyundai (3.282), Ford (2.837), Skoda (2.604), Toyota (2.603), Volkswagen (2.362), Renault (2.231), Peugeot (1.353), Mercedes (1.261) şi Kia (837).
Pe de altă parte, la categoria autoturismelor second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în aprilie 2022, numărul de 25.114 de unităţi, în scădere cu 26,65%, de la lună la lună.
De asemenea, în decursul primelor patru luni din acest an, înmatriculările de autoturisme din acest segment au ajuns la 105.323 de unităţi, mai puţin cu 22,29%, faţă de perioada similara din 2021, respectiv 135.539 de unităţi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |